25/11/11

Comunicat privind cea de a o suta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 24 noiembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 100-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

Misiunea a avut ca scop transferul unei paciente în vârstă de 16 ani, aflată în stop cardio-respirator resuscitat, de la Satu-Mare la Cluj-Napoca.

Mai mult

23/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 22 noiembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 99-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundația pentru SMURD.

În cadrul acestei misiuni a fost transportat de la Bacău la București un pacient, copil, în vârstă de 1 an și 6 luni, în stare foarte gravă, cu arsuri pe circa 20% din suprafața corpului.

Mai mult

18/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 17 noiembrie 2011 a fost îndeplinită cea dea a 98-a misiune umanitara prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

În cadrul acestei misiuni au fost transportați de la Cluj la București doi pacienți: un nou-născut, în vârstă de 4 luni, în stare foarte gravă și un bărbat, în vârstă de 57 de ani, victimă a unui accident rutier.

Mai mult

17/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și șaptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Tot pe 15 noiembrie 2011 a fost realizata și cea dea a 97-a misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Misiunea a constat în transferul unui pacient în vârstă de 55 de ani de la Iași la București, la Spitalul de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatoie și Arsuri.

Mai mult

17/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și șasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 15 noiembrie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Având numărul 96, misiunea a avut ca scop transportarea unei paciente în vârstă de 77 de ani de la Craiova la București, în vederea internării acestei la Spitalul de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatoie și Arsuri din capitală.

Mai mult

15/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Luni, 14 noiembrie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Scopul misiunii a fost transportarea de la Baia Mare la București a unui pacient, bărbat, în vârstă de 23 ani, aflat în stare critică.

Mai mult

14/11/11

(2011) Sprijinirea constructiei noului sediu SMURD Maramures

Descriere: In vederea imbunatatirii timpului de raspuns la interventiile in situatii de urgenta a fost necesara implementarea unui dispecerat integrat la nivelul judetului Maramures, asigurarea unor spatii de lucru si pregatire optime pentru echipajele de prim-ajutor SMURD precum si amenajarea a patru garaje in vederea adapostirii ambulantelor SMURD pe timp de iarna.

Imagini conferinta presa SMURD Maramures

Mai mult

14/11/11

(2011) Achizitia a doua motociclete de interventie in zonele urbane aglomerate din Bucuresti

Descriere: Cele doua motociclete sunt destinate, prioritar, interventiilor in zonele urbane aglomerate, avand in vedere faptul ca traficul aglomerat din marile orase face dificila interventia ambulantelor. Vor fi imbunatatite, astfel, serviciile medicale de urgenta in zonele urbane aglomerate prin reducerea semnificativa a timpilor de interventie.

Imagini motociclete SMURD Bucuresti

Mai mult

14/11/11

(2011) Sprijinirea participarii a 100 de medici rezidenti, studenti la medicina, medici specialisti, primari si asistenti medicali din medicina de urgenta si paramedici la Congresul Mediteranean de Medicina de Urgenta de la Kos, septembrie 2011

Descriere: Fundația pentru SMURD a sprijinit si in acest an participarea a 100 de medici rezidenti, studenti la medicina, medici specialisti, primari si asistenti medicali din medicina de urgenta si paramedici la cel de-al VI-lea Congres Mediteranean de Medicina de Urgenta, ce s-a desfasurat la Kos, Grecia, in perioada 10-14 septembrie 2011.

Imagini Kos - grup Timis

Mai mult

14/11/11

(2010 – 2011) Avionul sanitar SMURD: inchirierea unui avion sanitar destinat activitatii SMURD

Descriere: Proiectul, aflat inca in derulare, vizeaza inchirierea unui avion sanitar destinat activității SMURD pentru a veni în sprijinul activitatii aeromedicale desfasurate cu elicopterele SMURD, in conditii de noapte, in conditii meteo nefavorabile sau atunci cand distanta a reprezentat un impediment pentru transferul pacientilor cu elicopterul.

Avion inchiriat si destinat SMURD

Pana acum, prin intermediul acestei initiative au fost efectuate 117 misiuni umanitare si, astfel, au fost salvate un numar de peste 117 de vieti omenesti, daca luam in calcul si cele trei misiuni desfasurate pentru transplant de organe. Pentru mai multe informatii privind misiunile umanitare vezi AICI.

10/11/11

ING Asigurări de Viață în parteneriat cu SMURD au lansat programul „Lecția de prim ajutor”

Lecția de prim ajutor” este un program de prevenție şi educație pentru salvarea de vieți care cuprinde emisiunea Lecția de prim ajutor difuzată pe Pro TV în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul www.lectiadeprimajutor.ro. ING Asigurări de Viață în parteneriat cu SMURD oferă aceste două instrumente celor care se află în situații care necesită primul ajutor, dar şi celor interesați să afle cum se acordă corect primul ajutor.

Foto conferinta presa

Mai mult

31/10/11

Comunicat privind cea de a nouazeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 30 octombrie a.c. a fost realizata o noua misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 50 ani, in stare critica, cu diagnosticul de anevrism de aorta, a fost transferat, de la Cluj-Napoca la Targu Mures, pentru o interventie chirurgicala de specialitate.

Mai mult

28/10/11

Comunicat privind cea de a nouazeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara a fost realizata la 27 octombrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 7 luni, prezentand arsuri prin flacara pe aproximativ 80% suprafata corporala, in soc postcombustional, insuficienta multipla de organe, in stare critica, a fost transferata de la Cluj-Napoca la Spitalul de urgenta pentru copii „Gr. Alexandrescu” din Bucuresti pentru a beneficia de tratament de specialitate.

Mai mult

27/10/11

(2011) Lucrari de amenajare, modernizare si dotare a spatiilor destinate Centrului pentru formare si pregatire in primul ajutor calificat si descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situtii de Urgenta Arges

Titlu proiect: Lucrari de amenajare, modernizare si dotare a spatiilor destinate Centrului pentru formare si pregatire in primul ajutor calificat si descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situtii de Urgenta Arges.

Descriere: Datorita fluctuatiei de personal, a schimbarii necesitatilor si a extinderii abilitatilor de paramedic la tot personalul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta a fost necesara infiintarea si dezvoltarea unui Centru de formare a paramedicilor in asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca si operatiuni de descarcerare care va functiona in cadrul ISU Arges. Mai mult

19/10/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 18 octombrie 2011 a fost realizata cea dea a 92-a misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Misiunea a avut ca scop transferul unui bărbat în vârstă de 62 de ani aflat in stare critică, de la Tulcea la București.

Mai mult

19/10/11

Comunicat privind cea de a nouazeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 18 octombrie a.c. a fost realizata o noua misiune umanitara, prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 16 ani, cu arsuri pe 80-90% din suprafata corpului, in stare critica, intubata şi ventilata mecanic a fost transferata de la Cluj-Napoca la Spitalul Gr. Alexandrescu din Bucureşti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

18/10/11

Comunicat privind cea de a nouazecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 17 octombrie a.c. a fost realizata o noua misiune umanitara, prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 61 ani, cu diagnosticul de tumoare cerebrala avansata, in stare critica, a fost transferat de la Tg. Mures la Hanovra, pentru a beneficia de tratament de specialitate.

Mai mult

12/10/11

Comunicat privind participarea Fundației pentru SMURD la ONGFest 2011

Fundația pentru SMURD a participat în perioada 9 septembrie – 2 octombrie 2011 la ONGFest.

Scopul prezenței Fundației pentru SMURD la evenimentele de la București, Iași și Cluj, organizate în cadrul ONGFest, a fost popularizarea ideii de a redirecționa anual 2% din impozitul pe venit către o organizație non-profit.

Prin acțiunile desfășurate – seminarii cu tema Campania anuală de redirecționare a 2% din impozitul pe venit – exprimă-ți dreptul la opțiune”ne-am dorit să explicăm populației ce înseamnă redirecționarea anuală a celor 2% și, de asemenea, de ce este important ca fiecare dintre noi să-și exercite de acest drept.

Mai mult

05/10/11

Comunicat privind cea de a optzeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 4 octombrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 78 de ani, cu arsuri pe aproximativ 75% din suprafata corporala, in stare critica, a fost transferat de la Bacau la Spitalul de Chirurgie Plastica si Reparatorie din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

04/10/11

Comunicat privind cea de a optzeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 3 octombrie a.c. a fost intreprinsa o a doua misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 43 de ani, prezentand arsuri prin explozie, de gradul II-III pe aproximativ 65% din suprafata corporala, in stare critica a fost transferat de la Suceava la Spitalul  de Chirurgie Plastica si Reparatorie din Bucureşti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

04/10/11

Comunicat privind cea de a optzeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 3 octombrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 40 de ani in stop cardio-respirator resuscitat a fost transferat de la Oradea la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

02/10/11

Comunicat privind cea de a optzeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 1 octombrie a.c. a fost realizata o noua misiune de salvare prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un copil cu varsta de 10 ani, cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafata corpului a fost transferat de la Bacau la Clinica de chirurgie plastica a Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti pentru a beneficia de continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

28/09/11

Comunicat privind cea de a optzeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 27 septembrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 33 de ani, cu arsuri de gradul II si III pe aproximativ 60% din suprafata corpului, prezentand insuficienta renala si sindrom de detresa respiratorie, in stare critica, a fost transferat de la Bucuresti la Lyon pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

22/09/11

Comunicat privind cea de a optzeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 21 septembrie a.c. a fost realizata o noua misiune de salvare prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 13 ani, cu arsuri de gradul II si III pe membrele superioare si inferioare, regiunea abdominala anterioara si regiunea lombara, pe aproximativ 60% din suprafata corpului, in stare grava, a fost transferat de la Cluj la Bucuresti pentru a beneficia de tratament de specialitate.

Mai mult

16/09/11

Comunicat privind cea de a optzeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 15 septembrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 52 de ani, in stare grava, ranit in urma unui incendiu, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafata corpului a fost transferat de la Cluj la Viena pentru continuarea tratamentului de specialitate.

A fost aleasa solutia avionului sanitar datorita distantei lungi si a necesitatii transferului in regim de urgenta a pacientului.

Mai mult

09/09/11

Comunicat privind seminarul susținut de Fundația pentru SMURD la ONGFest București

Fundația pentru SMURD organizează sâmbătă, 10 septembrie 2011, în cadrul ONGFest, seminarul „Campania Anuală de Redirecționare a 2% din Impozitul pe Venit – Exprimă-ți Dreptul la Opțiune”.

Prin această acțiune ne dorim, pe de o parte, să informăm populația în ceea ce privește existența acestui drept și condițiile în care el poate fi exercitat. Pe de altă parte ne dorim să creștem gradul de conștientizare a importanței și avantajelor exercitării dreptului de a redirecționa anual cele două procente.


Mai mult

08/09/11

Comunicat privind cea de a optzeci si doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 7 septembrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 42 de ani, in stare grava, cu arsuri provocate in urma unui incendiu, pe aproximativ 30% din suprafața corpului a fost transferat de la Tulcea la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

06/09/11

Comunicat privind prezentarea celor doua motociclete de interventie care au intrat in dotarea SMURD Bucuresti

Incepand de astazi SMURD Bucuresti foloseste, pe langa autospecialele si ambulantele cu care este dotat serviciul, si doua motociclete. Acestea sunt destinate interventiei rapide si acordarii primului ajutor la locul accidentului.

La prezentarea celor doua motociclete au participat Ministrul Administratiei si Internelor, Constantin Traian Igas, Ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau si Subsecretarul de Stat dr Raed Arafat.

Proiectul, deocamdata experimental, a fost initiat dupa un model deja existent in Marea Britanie si Olanda.

Imagini motociclete SMURD Bucuresti

Cele doua motociclete sunt destinate, prioritar, interventiilor in zonele urbane aglomerate, avand in vedere faptul ca traficul aglomerat din marile orase face dificila interventia ambulantelor. Vor fi imbunatatite, astfel, serviciile medicale de urgenta in zonele urbane aglomerate prin reducerea semnificativa a timpilor de interventie.

Mai mult

06/09/11

Comunicat privind cea de a optzeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 31 august 2011 a fost realizata o noua misiunea umanitară prin intermediul proiectului privind inchirierea unui avion sanitar destinat SMURD.

Un pacient cu varsta de 2 de ani, cu arsuri de gradul II si III pe 60% din suprafata corpului a fost transferat de la Cluj-Napoca la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

05/09/11

Comunicat privind dotarea SMURD București cu două motociclete pentru intervenție rapidă și acordarea primului ajutor

SMURD BUCUREȘTI – MAI RAPID, MAI EFICIENT 

În scurt timp SMURD București va intra în posesia a două motociclete destinate intervenției rapide și acordării primului ajutor la locul accidentului. Proiectul, deocamdată experimental, a fost inițiat după un model deja existent în Marea Britanie și Olanda.

Cele două motociclete sunt destinate, prioritar, intervențiilor în zonele urbane aglomerate, știut fiind faptul că traficul sufocant din aceste zone face intervenția ambulanțelor anevoioasă. Vor fi îmbunătățite, astfel, serviciile medicale de urgență în zonele urbane aglomerate prin reducerea semnificativă a timpilor de intervenție.

Fiecare dintre motocicletele achiziționate va fi dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă laringoscop, aspirator secreții și geantă medicală de urgență.

Mai mult

18/08/11

Informatii privind participarea la Congresul Mediteranean de Medicina de Urgenta Kos, 10 – 14 septembrie 2011

FORMALITATI: URGENT! Pentru persoanele care au un pasaport valabil in conditiile de mai sus: Va rugam sa ne transmiteti, pana cel tarziu luni 5 septembrie 2011, numarul si seria pasaportului pentru formalitati, pe adresa: office@fundatiapentrusmurd.ro.

Asigurare de calatorie: fiecare participant isi va realiza pe propria raspundere asigurarea de sanatate si storno.

TRANSPORT: UPDATE: Deplasarea catre Kos se va efectua cu autocarul iar plecarea va fi din Bucuresti, in data de 9 septembrie, dimineata la orele 04.00, din zona Garii de Nord, vis-a-vis de intrarea de la „coloane”, in fata Ministerului Transporturilor. Vezi AICI harta.

Mai mult

18/08/11

Comunicat privind selectia participantilor la Congresul Mediteranean de Medicina de Urgenta, Kos, 10-14 septembrie 2011

Pentru participarea la Congresul Mediteranean de Medicina de Urgenta, ce se va desfasura in Kos, Grecia, in perioada 10-14 septembrie 2011, au fost primite aproximativ 210 formulare de inscriere.

Dupa efectuarea selectiei publicam mai jos lista cu medicii rezidenti, studentii, paramedicii, asistentii medicali, medicii specialisti si primari alesi pentru a participa la acest congres.

UPDATE: Datorita unor informatii completate gresit de catre unii dintre participanti, lista persoanelor selectate a fost modificata.

Descarcati de AICI lista de participanti actualizata.

Mai mult

15/08/11

Comunicat privind inaugurarea noului sediu SMURD Maramures

O panglică lungă pentru o investiție de excepție

Joi, 11 august 2011, a fost inaugurat la Baia Mare noul sediu SMURD Maramureș.

La eveniment au participat Ministrul de Interne, dl Constantin Traian IGAȘ, Subsecretarul de Stat în Ministerul Sănătății, dr Raed ARAFAT, Prefectul județului Maramureș, dl Sandu POCOL, Inspectorul Șef al ISU Maramureș, col. Ion POP, oficiali ai MAI și autorități locale.

Inaugurarea noului sediu SMURD Maramureș se înscrie în seria de investiții ale Fundației pentru SMURD, investiții realizate cu fonduri provenind din campaniile “2%”, coordonate de către Fundație. Valoarea sprijinului financiar de la Baia Mare este de 240.000 de lei. Dintre aceștia 180.000 de lei reprezintă contribuția Fundației pentru SMURD, restul de 60.000 de lei provenind din sponsorizări locale.

Inaugurare sediu nou SMURD Maramures

Mai mult

29/07/11

Comunicat privind cea de a optzecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundația pentru SMURD continuă proiectul misiunilor umanitare desfăşurate cu avionul sanitar închiriat şi destinat SMURD.

La data de 26 iulie 2011, un pacient cu vârsta de 43 de ani, diagnosticat cu infarct miocardic a fost transferat de la Constanța la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Bucureşti în vederea efectuării unor investigații şi continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

25/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua seria misiunilor de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD.

Pe 22 iulie 2011 Fundatia pentru SMURD – cu sprijinul E.ON Romania si a Fundatiei pentru Societate – a realizat cu succes o misiune umanitara pentru salvarea vietii unui bebelus de numai patru zile.

Misiunea umanitara face parte din proiectul de salvare de vieti omenesti initiat si derulat de Fundatia pentru SMURD, prin intermediul caruia pacientii sunt transportati în regim de urgenta cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD.

Copilul era internat la Centrul de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgente Targu Mures, fiind diagnosticat cu o malformatie cardiaca congenitala, de o complexitate ce depasea capacitatile curative din Romania. Acesta necesita o interventie chirurgicala de specialitate la o clinica din  Dortmund.

Mai mult

22/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara a fost realizata prin intermediul proiectului de inchiriere a avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

La 21 iulie 2011, un pacient cu varsta de 48 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, a fost transferat de la Suceava la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

22/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 21 iulie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara prin intermediul proiectului privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un copil cu varsta de 2 ani si 6 luni cu arsuri pe aproximativ 40% din suprafata corpului a fost transferat, pentru continuarea tratamentului de specialitate, de la Cluj-Napoca la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti.

Mai mult

20/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara a fost realizata prin intermediul proiectului privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

La 18 iulie 2011, un pacient cu varsta de 21 de ani cu diagnosticul de hemoragie talamica, intubat si ventilat mecanic a fost transferat de la Oradea la Spitalul Clinic de Urgenta „Prof. Dr. Bagdasar-Arseni” pentru o interventie chirurgicala de specialitate.

Mai mult

20/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 18 iulie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune umanitara prin proiectul privind avionul sanitar SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 9 ani cu diagnosticul de tumora trunchi cerebral a fost transferat de la Timisoara la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate si o interventie chirurgicala de specialitate.

Mai mult

20/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua proiectul misiunilor umanitare realizate cu avionul sanitar destinat SMURD.

La data de 17 iulie 2011 un pacient cu varsta de 34 de ani cu diagnosticul de endocardita infectioasa de valva aortica bicuspida, insuficienta aortica severa grad IV, insuficienta mitrala moderata, grad II-III, anevrism micotic de valva mitrala anterioara, insuficienta cardiaca congestiva clasa II-III si discopatie lombara a fost transferat de la Bucuresti la Lahr Baden, Germania pentru o interventie chirurgicala de specialitate.

Mai mult

16/07/11

Fundația pentru SMURD va participa la ONGFest 2011

În perioada 9 septembrie – 16 octombrie 2011 Fundația pentru SMURD va participa la ONGFest – Festivalul Național al Organizațiilor neguvernamentale.

Particularitatea din acest an a ONGFEst este aria geografică pe care această manifestare, singura de gen din România, o va acoperi. Începând cu 9 septembrie ONGFest va “lua la pas” țara, într-un maraton de evenimente dedicate activităților organizațiilor neguvernamentale:

  • București: 9 – 11 septembrie
  • Iași, Bacău: 17 – 18 septembrie
  • Miercurea Ciuc, Sibiu, Craiova: 24 – 25 septembrie
  • Cluj – Napoca, Oradea: 1 – 2 octombrie
  • Timișoara: 8 – 9 octombrie
  • Constanța: 15 – 16 octombrie

Fundația pentru SMURD va participa la evenimentele organizate la București. Iași și Cluj Napoca.

Mai mult

06/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara de salvare a fost intreprinsa prin proiectul privind avionul sanitar SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

La data de 5 iulie 2011, un pacient cu varsta de 72 de ani, cu diagnosticul de pseudoanevrism femural drept, boala ocluziva aorto-iliaca membru inferior drept, operata in 2001, by-pass ilio-femuro-popliteu drept, hipertensiune arteriala, boala cardiaca ischemica, dislipidemie, a fost transportat pentru o interventie chirurgicala vasculara de urgenta, de la Craiova la I.C.C. Iliescu Bucuresti.

Mai mult

01/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 30 iunie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune umanitara de salvare prin proiectul privind avionul sanitar SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient nou-nascut, cu o malformatie cardiaca congenitala, in stare grava, stop cardiorespirator stabilizat pe durata transferului, a fost transportat de la Tulcea la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

Mai mult

01/07/11

Comunicat privind cea de a saptezeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua proiectul misiunilor umanitare desfasurate cu avionul sanitar destinat SMURD.

La 30 iunie 2011 un nou-nascut, in stare grava, cu arsuri de gradul I si II pe aproximativ 50% din suprafata corpului a fost transportat de la Satu-Mare la sectia de chirurgie plastica a Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucuresti.

Mai mult

30/06/11

Comunicat privind cea de a saptezecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara a fost realizata la 29 iunie 2011 prin proiectul privind avionul sanitar SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 22 de ani, victima a unui accident rutier, cu diagnosticul de politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, fractura odontoida, traumatism toracic, hemotorax bilateral si fractura corp sternal a fost transportat de la Suceava la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

Mai mult

30/06/11

Comunicat burse Fundatia pentru SMURD – Brigada de Pompieri din Paris

Fundatia pentru SMURD in colaborare cu Brigada de Pompieri din Paris urmeaza sa asigure trei burse de formare in Franta pentru medicii specialisti sau primari in specialitatea medicina de urgenta sau anestezie terapie intensiva, conditia obligatorie fiind ca aplicantii sa activeze in cadrul Serviciului Mobil de Urgente, Reanimare si Descarcerare (SMURD) de cel putin 1 an.

Bursa prevede un contract de lucru pe durata a 2 ani incheiat cu Brigada de Pompieri din Paris, perioada de timp in care persoana respectiva are obligatia de a participa la toate modulele de pregatire in domeniul asistentei medicale de urgenta prespitalicesti precum si in cazul interventiilor la accidente colective si calamitati, inclusiv interventii care implica substante chimice, radiologice, nucleare sau biologice si sa efectueze cel putin 100 de garzi pe an in cadrul echipajelor de terapie intensiva mobila, in calitate de medic.

Mai mult

30/06/11

(2011) Dotarea cu defibrilatoare de instruire a noilor centre de formare SMURD

Descriere: Noile centre de formare au primit baza materiala pentru desfasurarea in conditii optime a activitatilor didactice. Extrem de complexe, echipamentele includ simulatoarele si aparatura folosita in cadrul activitatii de interventie. Prin intermediul acestora, viitorii participanti vor urma cursuri teoretice, practice, simulari, evaluari si re-evaluari.

Pentru eficientizarea activitatii de instruire a medicilor si paramedicilor si avand in vedere necesitatea de a lucra cu aceleasi echipamente si in centrele de pregatire si pe masinile de interventie, inclusiv in cadrul activitatii de pregatire a pompierilor pentru acordarea primului ajutor, se recomanda achizitionarea unor defibrilatoare performante de instruire pentru centrele de formare SMURD.

Mai mult

30/06/11

(2011) Achizitie echipamente IT destinate activitatii de instruire si gestionare a datelor in cadrul SMURD Alba si a Scolii de Subofiteri Pompieri si Protectie Civila „Pavel Zaganescu”

Descriere: Prelucrarea datelor la nivelul SMURD Alba se executa sub incidenta legislatiei privind protectia informatiei clasificate, fapt care limita accesul la echipamentele de prelucrare si gestionare a bazelor de date la nivelul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Alba. In ceea ce priveste procesul de pregatire medicala continua a personalului paramedical, acesta se executa limitat doar prin expuneri teoretice, nefiind posibila prezentarea informatiilor in format electronic la nivelul subunitatilor, din lipsa tehnicii IT. De aceea a fost necesara dotarea SMURD Alba cu un notebook.

Mai mult

28/06/11

Comunicat privind inscrierea la cel de-al VI-lea Congres Mediteranean de Medicina de Urgenta, 10 – 14 septembrie 2011

Fundatia pentru SMURD va sponsoriza participarea unui numar de 80-100 de persoane la cel de-al VI-lea Congres Mediteranean de Medicina de Urgenta, ce se va desfasura la Kos, Grecia, in perioada 10-14 septembrie 2011.

Persoanele carora se adreseaza acest sprijin sunt medici rezidenti, asistenti medicali, paramedici, studenti precum si medici specialisti si primari care nu au beneficiat in ultimii doi ani de acest tip de sponsorizare din partea Fundatiei pentru SMURD sau a Societatii de Medicina de Urgenta Catastrofa din România.   Mai mult

28/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 27 iunie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune de salvare cu avionul sanitar SMURD prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient nou-nascut, cu diagnosticul de malformatie cardiaca congenitala, transpozitia vaselor mari a fost transferat de la Craiova pentru a beneficia de o interventie chirurgicala la Targu-Mures.

Mai mult

27/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare cu avionul sanitar SMURD a avut loc la 23 iunie prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 41 de ani, cu diagnosticul de traumatism toracic, pneumotorax drept, contuzie hepatica, fractura de bazin, suspiciune de fractura lombara, a fost transferat de la Suceava la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti, pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

24/06/11

2011

PEHART TEC

Compania PEHART TEC S.A. a sprijinit dezvoltarea activitatii SMURD prin intermediul unei sponsorizari in valoare de 42.980 RON.
Pehart Tec SA

MWCHIM Plant Protect

In luna decembrie 2011 compania MWCHIM Plant Protect se implica in sprijinirea activitatii SMURD cu suma de 12.500 lei.
mwchim

Gama Proconsult SRL

Gama Proconsult SRL doneaza in 2011 suma de 12.000 RON pentru sustinerea si dezvoltarea activitatii SMURD.
Cazare - Bilete avion

Müller Hartburg Dienstleistungsges

Müller Hartburg Dienstleistungsges.mbH in calitate de organizator al expeditiei SuperKarpata Trophy a sprijinit achizitia avionului sanitar destinat misiunilor aeromedicale SMURD, cu suma de 5.500 EUR.
SuperKarpata Trophy

Depozitarul Central

Depozitarul Central SA doneaza Fundatiei pentru SMURD, in luna aprilie 2011, suma de 25.000 RON.
depozitarul central

DAIKIN Airconditioning Central Europe-Romania

In luna ianuarie 2011, compania DAIKIN Airconditioning Central Europe-Romania a sponsorizat Fundatia Pentru SMURD, cu suma de 1000 EUR, bani destinati sprijinirii dotarii logistice a SMURD Bucuresti.
Daikin

Euroservice Technology

In luna decembrie 2011, compania Euroservice Technology a sponsorizat Fundatia pentru SMURD cu suma de 4.000 RON, fonduri destinate achizitiei avionului sanitar SMURD.
Logo Euroservice Technology

Atlantic Broker Group – Broker de Asigurari

SC Atlantic Broker Group – Broker de Asigurari SRL a donat in anul 2011, suma de 1.500 RON pentru sustinerea si dezvoltare activitatii SMURD.
Atlantic Broker de Asigurari
Multumiri pentru sprijin si urmatorilor sponsori, la fel de importanti pentru activitatea Fundației Pentru SMURD: Perla Nicoresti, Charity Gift, Mucuta Dina, Tuta Mihaela, Savu Mihaela, Rodeanu Liviu, Valrom Exim, Sorlescu Alexandru, Brustur Roxana Elena, Panciu Elena, Bobarie Daniela, Mihai Logistix, Murgoci Dragos, Oprisescu Serban, Hars Ciprian Valentin PFA, Olac Diana Iulia, Dib Com Inter, Tudorache Octavia, Vladescu Ion Cristian, Trapsa Marinela, Panciu Emilia, Badea Cosmin Viorel, Romtextil SRL, Parlac Lavinia Elena, Grecu Raducu Mihai, Ionescu Dan Alexandru, Peniuc Mihaela Cabinet Avocat, Andrei Elena, Ruset Narcisa Elena, Mihai Laurentiu, Taru Ana Maria, Petrisor Dan.
23/06/11

Cardul Raiffeisen Bank SMURD

Si tu poti salva vieti!

Ia-ti cardul Raiffeisen Bank SMURD si sustine Fundatia pentru SMURD!

Mai mult

22/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua proiectul misiunilor umanitare de salvare cu avionul sanitar inchiriat si pus la dispozitia SMURD.

La 20 iunie 2011, un nou-nascut prematur, cu sindrom de detresa respiratorie acuta neonatala a fost transferat de la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Jiu la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

21/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 20 iunie 2011 a fost realizata o noua misiune cu avionul sanitar SMURD prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un nou-nascut, cu diagnosticul de malformatie cardiaca cianogena, transpozitie de mari vase a fost transferat de la Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie prof. dr. Panait Sarbu la Spitalul Clinic Judetean de Urgente din Tg. Mures, sectia de chirurgie cardiovasculara, in vederea interventiei chirurgicale.

Mai mult

20/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua misiunile de salvare realizate cu avionul sanitar SMURD prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

La 19 iunie 2011, un pacient cu varsta de 2 ani, victima a unui incendiu, cu arsuri grave, a fost transportat de la Arad la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti pentru a beneficia de tratament de specialitate.

Mai mult

18/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 17 iunie a.c. a fost intreprinsa o noua misiune de salvare cu avionul sanitar SMURD realizata prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 57 ani, cu diagnosticul de tromboza artera iliaca stanga, recent supus unei interventii de transplant hepatic, a fost transportat de la Suceava la Institutul de Transplant Hepatic Fundeni, Bucuresti, pentru a beneficia de tratament de specialitate.

Mai mult

17/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare cu avionul sanitar SMURD a fost realizata la 16 iunie a.c. prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 30 de ani, victima unui accident auto, cu politraume, traumatism toracic si abdominal, a fost transportat de la Bucuresti la Sibiu. La zborul de intoarcere spre Bucuresti a fost preluata o pacienta de 28 ani, in stare grava, transferata pentru continuarea tratamentului de specialitate.

Mai mult

10/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua misiunile umanitare de salvare, realizate cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD.

Intre 8 si 9 iunie a.c., un pacient cu varsta de 5 saptamani, cu diagnosticul de malformatie complexa cardiaca, ventricul unic, persistenta canal arterial larg si transpozitia vaselor mari, a fost transportat de la Timisoara la Milano pentru o interventie chirurgicala de specialitate. La zborul de intoarcere spre Bucuresti a fost preluat un pacient de 6 luni, aflat in curs de vindecare, dupa o interventie chirurgicala suferita in urma diagnosticului de malformatie cardiaca.

Mai mult

06/06/11

Comunicat privind cea de a saizeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 4 iunie a.c. a fost realizata o noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 46 ani, victima a unui accident de munca, in stare grava, cu arsuri de gradul II si III pe aprox. 40% din suprafata corporala, intubat a fost transportat de la Arad la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.  

Mai mult

06/06/11

(2011) Reamenajarea sediului echipajului de prim-ajutor SMURD Iernut, judetul Mures

Descriere: Echipajul de prim-ajutor Iernut a fost infiintat in anul 2002 si functioneaza, la parterul Spitalului Orasenesc, in spatiul pus la dispozitie de catre Primaria Orasului Iernut.

Pentru sprijinirea SMURD Iernut, Primaria Orasului Iernut a alocat patru incaperi suplimentare, alaturi de camera de garda, pentru amenajarea unor spatii necesare activitatii SMURD si a aprobat, in conformitate cu hotararea anexata, functionarea echipajului in incinta acestei cladiri pentru o perioada de 15 ani.

Mai mult

02/06/11

Comunicat privind cea de a saizecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua proiectul misiunilor umanitare de salvare cu avionul sanitar inchiriat si pus la dispozitia SMURD.

La 2 iunie a.c., un pacient cu varsta de 17 ani, cu diagnosticul de limfom limfoblastic cu celule T, stadiul 4, chimiotratat, pneumotorax stang, anemie secundara, trombocitopenie si leucopenie, diabet zaharat iatrogen, a fost transportat de la Tg. Mures la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu” din Timisoara.

Mai mult

01/06/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune cu avionul sanitar inchiriat si pus la dispozitia SMURD a fost realizata la 1 iunie 2011, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 59 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de stop cardio respirator resuscitat si cefalopatie postanoxica, in coma, intubat si ventilat, a fost transferat pentru tratament de specialitate de la Tulcea la Spitalul Clinic Fundeni din Bucuresti.

Mai mult

30/05/11

(2011) Imbunatatirea activitatii aeromedicale in zona de responsabilitate SMURD din judetul Dolj prin dotarea cu un rezervor metalic pentru alimentarea cu carburanti

Descriere: Imbunatatirea activitatii aeromedicale in zona de responsabilitate SMURD din judetul Dolj, prin dotarea cu un rezervor metalic suprateran pentru alimentarea cu carburanti.

Prezenta unui rezervor de alimentare in apropierea elicopterului permite gestionarea cantitatii combustibilului dupa tipul interventiei si necesarul de combustibil aferent. Având in vedere ca Rompetrol sponsorizeaza misiunile aeromedicale SMURD cu aprox. 30 de tone de combustibil/luna, aceste rezervoare sunt necesare si pentru stocarea combustibilului primit din donatii/sponsorizari.

Mai mult

30/05/11

(2011) Repunerea in functiune a unei ambulante de prim ajutor pentru reintroducerea in cadrul activitatii de interventie de urgenta a SMURD Cluj

Descriere: Ambulanta de prim-ajutor a SMURD Cluj a necesitat o serie de reparatii, ca urmare a unor defectiuni survenite la mecanismele de directie si de suspensie.

Prin realizarea acestor lucrari a fost repusa in interventie respectiva ambulanta, obtinand promptitudine in acordarea actului medical de urgenta de catre Garda II de Interventie Gilau si, in consecinta, desfasurarea in conditii eficiente a misiunilor SMURD. Mai mult

25/05/11

(2011) Achizitia a cinci sisteme de calcul pentru departamentul administrativ din cadrul Unitatii de Primiri Urgente SMURD Targu-Mures

Descriere: La nivelul UPU-SMURD Targu-Mures, in cadrul departamentului administrativ, sistemele de calcul au fost achizitionate prin intermediul unor proiecte SMURD sau prin finantarea directa a Spitalului Judetean de Urgenta. Aceste sisteme au avut o durata de functionare de minim 7-8 ani, cu o activitate medie zilnica de 7-12 ore (cu exceptia sistemelor destinate culegerii de date medicale, ce au o functionare zilnica de 24 ore).

Mai mult

20/05/11

Comunicat privind aniversarea a 3 ani de activitate – SMURD Bucuresti

Vineri 13 mai 2011, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Dealu Spirii” al Municipiului Bucuresti si Departamentul Unitatii de Primiri Urgente – SMURD Bucuresti, au sarbatorit impreuna aniversarea a trei ani de existenta a Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare Bucuresti (SMURD-BUCURESTI).

Imagine conferinta de presa

Mai mult

28/04/11

Comunicat de presa sponsorizare Renania – Fundatia pentru SMURD

Renania ofera pompierilor SMURD casti de protectie in valoare de 12.000 EUR. Renania, cel mai important furnizor local de echipamente pentru protectia muncii, va asigura gratuit 175 de casti pompierilor care fac parte din structurile SMURD.

Imagine semnare contract de sponsorizare

Sponsorizarea asigurata Fundatiei pentru SMURD, in valoare de 12.000 EUR, coincide cu aniversarea Zilei Internationale a Securitatii si Sanatatii in Munca – 28 aprilie.

Mai mult

14/04/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Fundatia pentru SMURD continua proiectul misiunilor umanitare de salvare cu avionul sanitar inchiriat si pus la dispozitia SMURD.

La 13 aprilie a.c. o pacienta cu varsta de 44 de ani, in stare grava, victima a unui accident rutier ce a avut loc la Iasi, cu diagnosticul de politraumatism, traumatism cranio-cerebral si facial, traumatism bazin cu fractura ram ischio pubian bilateral, fractura coloana posterioara si mana, a fost transferata pentru tratament de specialitate de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti la Frankfurt.

Mai mult

12/04/11

Comunicat privind Centrul de formare si pregatire in primul ajutor calificat si descarcerare din cadrul ISU Sibiu

La 9 aprilie 2011 a fost inaugurat Centrul de formare si pregatire in primul-ajutor calificat si descarcerare SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Cpt. Dumitru Croitoru” (ISU) Sibiu.

Imagine centru Sibiu
Imagine centru Sibiu

Fundatia pentru SMURD a finantat amenajarea si dotarea cu mobilier si echipamente electronice si electrocasnice, in valoare totala de aprox. 180.000 RON. 

Mai mult

08/04/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 8 aprilie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune umanitara de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 57 de ani, in stare grava, instabila hemodinamic, cu diagnosticul de polimiozita, intubata si ventilata mecanic, a fost transferata pentru investigatii si tratament de specialitate de la Baia-Mare la Spitalul Clinic Colentina din Bucuresti.

Mai mult

08/04/11

(2010-2011) Amenajarea Centrului pentru formare si pregatire in descarcerare si asistenta medicala de urgenta in cadrul ISU Sibiu.

Descriere: Datorita fluctuatiei de personal, a schimbarii necesitatilor precum si a extinderii abilitatilor de paramedic la tot personalul ISU a fost necesara infiintarea si dezvoltarea unui Centru de formare a paramedicilor in asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca si operatiuni de descarcerare. Centrul de instruire de la Sibiu va acoperi si necesitatile judetelor Brasov si Alba in materie de personal paramedical, venind in sprijinul Centrului de la Târgu-Mures. Mai multe detalii AICI

Imagine centru Sibiu

Fundatia pentru SMURD a finantat amenajarea si dotarea cu mobilier si echipamente electronice si electrocasnice, in valoare totala de aprox. 180.000 RON. Mai mult

08/04/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune cu avionul sanitar inchiriat si pus la dispozitia SMURD a fost realizata la 7 aprilie 2011, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 54 de ani, cu diagnosticul de cardiomiopatie dilatativa, insuficienta cardiaca clasa IV, NYHA, hipertensiune pulmonara, dispnee si diabet, a fost transferat pentru includerea in programul de transplant de la Timisoara la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant din Tg. Mures.

Mai mult

07/04/11

(2010) Dotarea cu mobilier si echipamente electronice si electrocasnice a Centrului pentru formare si pregatire in descarcerare si asistenta medicala de urgenta in cadrul ISU Sibiu.

Descriere: Dotarea cu mobilier si echipamente electronice a Centrului pentru formare si pregatire in primul-ajutor calificat si descarcerare din cadrul ISU Sibiu.

Imagine centru Sibiu

In luna septembrie 2010, Consiliul director al Fundatiei pentru SMURD a aprobat alocarea sumei de 130.000 RON, din fondurile stranse in cadrul campaniei pentru redirectionarea a 2% din impozitul pe venit, desfasurata in anul 2010, pentru amenajarea Centrului de formare si pregatire in primul-ajutor calificat si descarcerare din cadrul ISU Sibiu.  

Mai mult

05/04/11

(2010) Imbunatatirea activitatii aeromedicale in zona de responsabilitate SMURD din judetele Tulcea şi Cluj, prin dotarea acestor baze aeriene cu cate un rezervor de carburanti

Descriere: Prin montarea unui rezevor metalic suprateran pentru carburanti de aviatie va fi imbunatatita capacitatea de stocare si implicit vor fi reduse timpul de raspuns precum si cheltuielile directe de operare ale elicopterelor ce executa serviciul SMURD.

Mai mult

02/04/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD a fost intreprinsa la 1 aprilie 2011, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 58 de ani cu diagnosticul de ingestie accidentala de substanta caustica, leziuni necrotico-hemoragice la nivel faringo-laringian si posibile leziuni eso-gastrice a fost transferat pentru investigatii si tratament de specialitate de la Bacau la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

Mai mult

27/03/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 26 martie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 64 de ani cu diagnosticul de infarct miocardic acut inferior trombolizat a fost transportat de la Tulcea la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Bucuresti.

Mai mult

24/03/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune umanitara de salvare a fost intreprinsa, la data de 23 martie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 10 de ani, in stare grava, cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafata corpului si cu suspiciune de fractura corp vertebral a fost transportat de la Craiova la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti.

Mai mult

22/03/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 21 martie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara de salvare, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 46 de ani, in stare grava, cu arsuri pe aproximativ 40% din suprafata corporala, la nivelul capului, gatului, toracelui, membrelor superioare si arsuri ale cailor aeriene superioare a fost transportat de la Satu-Mare la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.

Mai mult

21/03/11

Comunicat privind cea de a cincizeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la 20 martie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 60 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de traumatism toracic cu fracturi costale, fractura de stern, amputatie completa antebrat drept, politraumatism rezultat in urma unui accident rutier a fost transportat de la Tulcea la Constanta si ulterior la Spitalul Clinic de Urgenta din Bucuresti.

Mai mult

19/03/11

Comunicat privind cea de a cincizecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 18 martie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 55 de ani, in stare grava, victima unui accident de munca, cu multiple plagi contuze la nivelul scalpului, traumatism de stern si arsuri de gradul I si II pe aproximativ 40% din suprafata corpului a fost transportat de la Iasi la Spitalul Clinic de Urgenta din Bucuresti.

Mai mult

13/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la 12 martie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 70 de ani, in stare grava, prezentand arsuri de gradul II si III la hemitoracele stang, bratul stang, pe gat si caile aeriene a fost transportat de la Targu Mures la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.

Mai mult

10/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 9 martie 2011 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 14 de ani, cu diagnosticul de tumora trunchi cerebral, a fost transportat de la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Bagdasar-Arseni din Bucuresti la Budapesta pentru un tratament indisponibil in Romania. Pe durata transportului au fost asigurate masuri de terapie intensiva iar pacientul a fost sedat, intubat si curarizat.

Mai mult

08/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost intreprinsa, la 7 martie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 19 de ani, in stare grava, in urma unui stop cardio respirator resuscitat, a fost transportata de la Spitalul Clinic Judetean de Urgente „Sf. Spiridon” din Iasi la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucuresti. Pe durata transportului a fost asigurata intubatia, ventilatia si echilibrarea hemodinamica a pacientei.

Mai mult

03/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 2 martie 2011, a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient, cu varsta de 87 de ani, in stare grava, cu arsuri pe 40% din suprafata corpului, arsuri ale cailor aeriene, intubat pe durata transferului, a fost transportat de la Tg. Mures la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.

Mai mult

02/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la data de 1 martie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient, cu varsta de 50 de ani, in stare potential critica, cu sangerari digestive si hemofilie de tip A, a fost transferat de la Timisoara la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.

Mai mult

01/03/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 28 februarie 2011 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

O fetita, cu varsta de 1 an, in stare foarte grava a fost transferata de la Arad la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Mai mult

23/02/11

Comunicat privind dotarea noilor centre de formare si pregatire in primul ajutor calificat si descarcerare

Aflata in pragul campaniei din acest an pentru directionarea catre SMURD a 2% din impozitul pe venit, Fundatia pentru SMURD isi continua proiectele incepute in trecut si demareaza altele noi, pe linia revigorarii continue a bazei materiale de instruire pusa la dispozitia personalului SMURD.

Imagine predare echipamente medicale



Imagine predare echipamente medicale

Pentru operationalizarea Centrelor de formare si pregatire in primul-ajutor calificat si descarcerare, miercuri, 23 februarie a.c., incepând cu ora 10.00, la sediul Facultatii de Pompieri si a Grupului de interventie nr. 3, Sectia Morarilor, de pe Sos. Vergului nr. 3, sector 3, a avut loc ceremonia de predare, de catre Fundatia pentru SMURD, a echipamentelor necesare activitatii de instruire a viitorilor paramedici care incadreaza ambulantele S.M.U.R.D.

Mai mult

12/02/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la 12 februarie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

In cadrul acestei misiuni a fost sprijinita o operatie de transplant. In acest sens a fost transportat, de la Iasi la Tg. Mures, un organ pentru transplant (inima) precum si o echipa medicala formata din trei persoane.

Mai mult

10/02/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si doua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

In data de 9 februarie 2011 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Misiunea a fost realizata pentru a sprijini o operație de transplant. Astfel de la Arad s-au preluat organe pentru transplant (inima si ficat), ce au fost transportate, impreuna  cu o echipa medicala formata din patru persoane, la Bucuresti si Tg. Mures.

Mai mult

09/02/11

Rompetrol sprijina si in 2011 Fundatia pentru SMURD

Grupul Rompetrol, Fundatia pentru SMURD si Inspectoratul General de Aviatie (IGAv) continua si in 2011 parteneriatul pentru sustinerea interventiilor de urgenta pe cale aeriana, a deplasarii personalului medical si transportarea victimelor.

In cadrul colaborarii, Grupul Rompetrol, prin Rompetrol Rafinare, asigura in 2011 o cantitate lunara de 30 tone de combustibil Jet A 1, cantitate estimata pentru operarea celor doua elicoptere din Bucuresti si Targu Mures, valoarea totala a sprijinului acordat fiind de aproximativ 310,000 USD.

Mai mult

01/02/11

Comunicat privind cea de a patruzeci si una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, in perioada 13-14 ianuarie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

In cadrul acestei misiuni a fost realizat un zbor transplant, prin care, de la Timisoara, a fost preluata o inima si un ficat pentru Bucuresti si o echipa medicala formata din trei persoane.

Mai mult

31/01/11

Comunicat privind cea de a patruzecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La 30 ianuarie 2011 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un copil cu varsta de 10 luni, cu stare generala grava, prezentand un plastron apendicular a fost transferat de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii din Cluj-Napoca la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Mai mult

30/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si noua misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la data de 27 ianuarie 2011 cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

O pacienta cu varsta de 55 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de politraumatism prin accident rutier, traumatism toracic cu fracturi costale si contuzie pulmonara stanga, traumatism abdominal cu splenectomie si fractura de bazin, a fost preluata de la Iasi si transferata la Spitalul Universitar de Urgente Bucuresti.

Mai mult

29/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 19 ianuarie 2011 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 27 de ani, in stare grava, cu o amputatie traumatica a bratului stang, a fost transportat de la Iasi la Spitalul Clinic de Urgenta din Bucuresti.

Mai mult

28/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si saptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost realizata, la data de 15 ianuarie 2011, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 16 de ani, cu arsuri pe toată suprafața corpului, in stare grava a fost transportat de la Cluj la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti.

Mai mult

27/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 7 ianuarie 2011 a fost intreprinsa o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 46 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de sepsis cu punct de plecare amigdalian a fost transportat de la Spitalul Militar Sibiu si Spitalul Militar Bucuresti.

Mai mult

26/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

O noua misiune de salvare aeromedicala a fost intreprinsa, la data de 24 decembrie 2010, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 50 de ani, in stare grava, cu diagnosticul de hemoptizie masiva, neoplasm trahee operat, recidivat local, cu determinari secundare in tratament a fost transportat de la Timisoara la Bucuresti, la Institutul Național de Pneumologie “Marius Nasta”.

Mai mult

26/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 7 decembrie 2010 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 65 de ani, in stare grava, prezentand o tumora temporala dreapta operata cu recidiva tumorala a fost transportat de la Bucuresti la Luxemburg, deoarece necesita continuarea conduitei terapeutice la o clinica din strainatate.

Mai mult

06/01/11

Comunicat privind cea de a treizeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

La data de 22 noiembrie 2010 a fost realizata o noua misiune de salvare aeromedicala, cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD, prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient cu varsta de 49 de ani, victima a unui accident de munca, prezentand un politraumatism cu fractura T3-T4, fistula de lichid cerebro-spinal, insuficienta respiratorie, sepsis si paraplegie flasca a fost transportat de la Timisoara la Spitalul Clinic de Urgente Floreasca din Bucuresti.

Mai mult