09/09/11

Comunicat privind seminarul susținut de Fundația pentru SMURD la ONGFest București

Fundația pentru SMURD organizează sâmbătă, 10 septembrie 2011, în cadrul ONGFest, seminarul „Campania Anuală de Redirecționare a 2% din Impozitul pe Venit – Exprimă-ți Dreptul la Opțiune”.

Prin această acțiune ne dorim, pe de o parte, să informăm populația în ceea ce privește existența acestui drept și condițiile în care el poate fi exercitat. Pe de altă parte ne dorim să creștem gradul de conștientizare a importanței și avantajelor exercitării dreptului de a redirecționa anual cele două procente.


Am constatat, ca și dumneavoastră, suntem convinși, că procentul scăzut al persoanelor care redirecționează anual 2% din impozitul pe venit nu este cauzat de rea-voință sau de neîncredere. Dimpotrivă – în toate studiile și sondajele efectuate de diferite instituții specializate se arată că organizațiile non-profit se bucură de doză considerabilă de încredere din partea populației. Cauza procentului scăzut al celor care redirecționează este mult mai simplă și, ca atare, mult mai ușor de contracarat. Este vorba fie despre lipsa de informații referitoare la existența acestui drept, fie despre mentalitatea că procedura este foarte complicată. Deci, în final, vorbim despre o lipsă de informații corecte, simple.

Fundația pentru SMURD consideră că aceste neajunsuri pot fi eliminate printr-o acțiune concertată și concentrată a organizațiilor non-profit și, nu în ultimul rând, a mass media, în direcția informării populației.

Seminarul pe care îl organizăm în cadrul ONGFest este un prim pas în această direcție. Acțiunea noastră nu vizează eforturile unei entități non-profit anume ci ale întregii comunități, în scopul unei informări cât mai exacte și corecte a opiniei publice.

Am fi onorați dacă ne-ați fi alături în susținerea acestei cauze.

Așa cum vă spuneam, seminarul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, în cepând cu ora 11.00, în Foișorul din parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR), intrarea din intersecția Baba Novac.

Vă mulțumim și vă așteptăm sâmbătă, în Parcul A. I. Cuza, în Foișor, la ora 11.00.

Flyer 2% pentru SMURD