29/11/11

Comunicat privind cea de a o sută patra misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 28 noiembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 104-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

Misiunea a avut ca scop transferul unui pacient  în vârstă de 60 de ani, cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, de la Craiova la București.

Pacientul a fost transportat de urgență, aflându-se în stare critică, de la Craiova, la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică,  Reparatorie și Arsuri din București. Bărbatul suferise arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, motiv pentru care medicii au decis transferul de urgență al acestuia la București.

A fost aleasă varianta transferului cu avionul pus la dispoziția SMURD deoarece starea pacientului era foarte gravă iar transportul acestuia trebuia efectuat în condiții de noapte.

Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei “2% pentru SMURD”, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.

Fundația pentru SMURD

28 noiembrie 2011