29/11/11

Comunicat privind cea de a o sută treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 27 noiembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 103-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

Misiunea a avut ca scop transferul unui pacient în vârstă de 76 ani, cu arsuri de gradele I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului, de la Targu-Mureș la București.

Pacientul a fost transportat de urgență de la Tîrgu-Mureș, la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică,  Reparatorie și Arsuri din București. Bărbatul suferise arsuri de gradele I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului, motiv pentru care medicii au decis transferul acestuia la București.

A fost aleasă varianta transferului cu avionul pus la dispoziția SMURD deoarece elicopterul SMURD nu putea efectua zborul din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei „2% pentru SMURD”, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.

Fundația pentru SMURD

27 noiembrie 2011