17/11/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și șaptea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Tot pe 15 noiembrie 2011 a fost realizata și cea dea a 97-a misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Misiunea a constat în transferul unui pacient în vârstă de 55 de ani de la Iași la București, la Spitalul de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatoie și Arsuri.

Starea pacientului era extrem de gravă, diagnosticul fiind „arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 70% din suprafața corpului”. Pacientul a fost transportat de la Iași la București intubat și ventilat mecanic, instabil hemodinamic.

Din cauza stării pacientului (situație de urgență), a distanței foarte mari și a faptului că transferul de la Iași la București trebuia efectuat noaptea, s-a apelat din nou la transportul cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD, ca singură varianta optimă existentă.

Misiunea a avut un caracter umanitar si de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD derulate in anul 2010 de catre Fundatia pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presa privind misiunile umanitare intreprinse pana acum deschideti AICI.

Fundația pentru SMURD

16 noiembrie 2011