09/05/11

Comunicat privind dotarea SMURD București cu două motociclete pentru intervenție rapidă și acordarea primului ajutor

SMURD BUCUREȘTI – MAI RAPID, MAI EFICIENT 

În scurt timp SMURD București va intra în posesia a două motociclete destinate intervenției rapide și acordării primului ajutor la locul accidentului. Proiectul, deocamdată experimental, a fost inițiat după un model deja existent în Marea Britanie și Olanda.

Cele două motociclete sunt destinate, prioritar, intervențiilor în zonele urbane aglomerate, știut fiind faptul că traficul sufocant din aceste zone face intervenția ambulanțelor anevoioasă. Vor fi îmbunătățite, astfel, serviciile medicale de urgență în zonele urbane aglomerate prin reducerea semnificativă a timpilor de intervenție.

Fiecare dintre motocicletele achiziționate va fi dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă laringoscop, aspirator secreții și geantă medicală de urgență.

De asemenea, motocicletele vor fi echipate, pentru activitatea de intervenție SMURD, cu dispositive de avertizare sonoră și luminoasă, precum și cu sisteme speciale de comunicație.

“Este o chestie specifică Bucureștiului. N-aș lansa motociclete în nici un alt oraș din România. Dar, în București, este Centrul Istoric, sunt zonele în care mașinile sunt bară la bară și nu mai poți să treci cu Ambulanța. Până ce ajungi acolo trec 10 – 15 minute în plus, și atunci o motocicletă poate să ajungă mult mai repede, să înceapă primul ajutor”, a explicat subsecretarul de stat din Ministerul Sănătății, dr. Raed ARAFAT, decizia de dotare a SMURD cu motociclete.

Proiectul dispune în acest moment și de resursele umane necesare, deoarece în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București există personal calificat pentru acest tip de activitate de intervenție SMURD.

Valoarea proiectului este de 44.534 euro iar banii provin din fondurile obținute de către Fundația pentru SMURD în Campaniile “2% pentru SMURD”.

Motocicletele vor fi prezentate marti, 6 septembrie, începând cu ora 12.00, în fața Ministerului Administrației și Internelor.