Voluntariat
Programele de voluntariat ale Fundaţiei pentru SMURD:
1. Prim ajutor
Program de voluntariat în cadrul căruia pot activa atât voluntari medicali*, cât şi nemedicali. Implicarea voluntarilor medicali se rezumă la participarea activă şi implicarea directă în susţinerea cursurilor de prim ajutor. Aceştia sunt prezenţi la staţiile practice şi instruiesc participanţii cu privire la partea practică (executarea manevrelor de resuscitare, dezobstrucţie de căi aeriene, poziţie laterală de siguranţă etc). Au rolul să evalueze şi să corecteze participanţii, să ofere detalii suplimentare şi să se asigure că fiecare participant la curs a înteles şi executat corect manevrele predate. Implicarea voluntarilor nemedicali în cadrul acestui proiect presupune implicarea în organizarea fiecărui curs de prim ajutor. Aceştia au rol logistic în planificare, contact solicitant, materialele necesare logistice, comunicare sau promovare eveniment.
*Voluntarii medicali = voluntari cu studii de medicina (finalizate sau in curs)
2. Caravana „Fii Pregatit”
Proiect de educare a populaţiei privind acordarea corecta a primului ajutor şi a prevenţiei în caz de dezastre naturale (cutremure, incendii, inundaţii, înzăpeziri, alunecări de teren etc). Programul poate include atât voluntari medicali cât şi voluntari nemedicali. Activitatea presupune în general sarcini administrative şi logistice, de planificare, promovare online şi comunicare.
3. Campania 2%
Proiect de strangere de fonduri, prin completarea, colectarea şi depunerea declaraţiilor 230, pentru procedura de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, cf Codului Fiscal. Orice voluntar dornic să sprijine Fundaţia pentru SMURD şi proiectele destinate dezvoltării activităţii SMURD, este încurajat să se implice în campania 2% şi poate face parte din cele 4 echipe constituite:
- Echipa de comunicare
- Logistică şi administrativ
- Suport centre locale din ţara
- Implementare la nivelul Bucureştiului
Cele 4 echipe au, în ordinea menţionării lor, următoarele obiective specifice: promovare, logistică, suport şi implementare.
4. Management situaţii sprijin umanitar
Echipa care susţine proiecte de sprijin umanitar pentru persoane aflate în situaţii dificile sau critice (nu doar dpdv medical), proiecte desfăşurate în conformitate cu statutul Fundaţiei pentru SMURD şi resursele disponibile.
5. Echipa de comunicare
Echipa care promoveaza activitatea şi proiectele desfăsurate de Fundaţia pentru SMURD, prin toate canalele media.
Din randul voluntarilor implicati, se pot forma echipe temporare de lucru, care sunt alcătuite atât din voluntari cât şi din voluntari-coordonatori, pentru fiecare proiect în parte. Dintre acestea, amintim proiectele susţinute de Fundaţia pentru SMURD sau în care vor participa voluntari ai Fundaţiei, cum ar fi:
– Competiţia Naţională/Judeţeană de Descarcerare şi Prim Ajutor
– Burse Internship
– EUSEM – Congresul European de Medicină de Urgenţă
– Big Build – Proiect umanitar construcţie case – familii defavorizate
– proiect CARISMAND
– susţinere logistică exerciţiu MODEX
– Tabara M.A.S.H
– Aplicatia Help SMURD
– Platforma interactiva voluntarI
6. Propunere de politica publica alternativa
Fundaţia pentru SMURD și Asociaţia Technology and Innovation for Society/Tehnologie şi Inovare pentru Societate implementeaza proiectul „Formularea și promovarea unei propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern, conform SCAP, pentru creşterea rezilienţei comunităţilor la situaţii de urgenţă prin utilizarea tehnologiei: platforma interactivă “voluntar inteligent” (voluntarI).
Proiectul face parte din apelul: POCA/111/1/1/Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP/1/Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administratiei Publice 2014- 2020.
Obiectivul general al proiectului a fost sprijinirea ONG-urilor participante in formularea şi promovarea unor propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern, în concordanţă cu măsurile stabilite în Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014-2020.
Achizitii:
– Echipamente IT (anunt achizitie , caiet de sarcini, formulare achizitie)
– Materiale de informare, comunicare si publicitate (anunt achizitie, caiet de sarcini, formulare achizitie)
– Servicii realizare platforma (anunt achizitie, caiet de sarcini, formulare achizitie)
– Servicii: evenimente-conferinta-catering (anunt achizitie, formulare achizitie)
– Chirie (anunt achizitie, caiet de sarcini, formulare achizitie)
– Materiale consumabile lider (anunt achizitie, caiet de sarcini, formulare achizitie)
– Servicii realizare materiale educationale pentru training on-line (anunt achizitie, caiet de sarcini, formulare achizitie)
Dacă dorești să devii voluntar al Fundaţiei pentru SMURD te rugăm contactează-ne:
Fundaţia pentru SMURD – Coordonator voluntari: Adrian Olteanu
Email: adrian.olteanu@fundatiapentrusmurd.ro