25/11/11

Comunicat privind cea de a o sută una misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

O noua misiune de salvare a fost intreprinsa, la data de 25 noiembrie a.c., prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Un pacient, copil cu varsta de 1 an, cu arsuri de gradul II pe aproximativ 25% din suprafata corpului, inclusiv arsuri de cai aeriene, intubat si ventilat mecanic, in stare critica, a fost transferat de la Sibiu la Spitalul Clinic de urgenta pentru copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti pentru continuarea tratamentului de specialitate. 

A fost aleasa solutia avionului sanitar datorita necesitatii transferului in regim de urgenta si a indisponibilitatii elicopterului ce executa misiunile aeromedicale SMURD.

Misiunea a avut un caracter umanitar si de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD derulate in anul 2010 de catre Fundatia pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presa privind misiunile umanitare intreprinse pana acum deschideti AICI.