21/11/18

Comunicat de presă – începere implementare proiect POCA

Fundaţia pentru SMURD și Asociaţia Technology and Innovation for Society/Tehnologie şi Inovare pentru Societate anunţă începerea  implementării proiectului:

 „Formularea și promovarea unei propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern, conform SCAP, pentru creşterea rezilienţei comunităţilor la situaţii de urgenţă prin utilizarea tehnologiei: platforma interactivă “voluntar inteligent” (voluntarI).

Proiectul face parte din apelul: POCA/111/1/1/Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP/1/Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administratiei Publice 2014-2020.

Beneficiar: Fundaţia pentru SMURD

Partener : Asociatia Technology and Innovation for Society/ Tehnologie si Inovare pentru Societate

Valoarea totală a proiectului: 996000 lei

Valoarea cofinanțării UE: 976079,99 lei

Data de începere: 6 August 2018

Data finalizarii: 5 August 2019

Codul proiectului: 113009

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini ONG-urile participante pentru a formula şi promova propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern, în concordanţă cu măsurile stabilite în Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014-2020.

Obiectivele specifice ale proiectului:

  1. Dezvoltarea şi promovarea unei reţele tematice „voluntarIconnect”.
  2. Creşterea capacităţii a 2 ONG-uri de a se implica în dezvoltarea de acţiuni de formulare şi promovare de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern.
  3. Dezvoltarea de către ONG-urile participante a unor instrumente şi mecanisme independente de monitorizare şi evaluare.

Rezultate anticipate:

  • 2 ONG-uri cu capacitate crescută de a se implica în formularea și promovarea de propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern;
  • 1 reţea tematică dezvoltată în domeniul răspunsului la situaţii de urgenţă care grupeaza 12 ONG-uri şi este dezvoltată prin intermediul aplicaţiei „voluntarIconnect” din cadrul platformei electronice „voluntarI”;
  • 12 ONG-uri participante la reţeaua tematică „voluntarIconnect”;
  • 10 acorduri de parteneriat semnate cu ONG-uri care încurajează activităţile de voluntariat în domeniul serviciilor publice şi mai ales în domeniul rezilienţei comuntăţilor la situaţiile de urgenţă;
  • minim 6 scrisori lunare de informare (de tip Newsletter) transmise prin intermediul platformei “voluntarI”;
  • 70 de persoane (reprezentanţi ai ONG-urilor participante) participă la activități de formare în domeniul “Politici publice alternative privind răspunsul la situaţii de urgenţă”;
  • 1 curs on-line realizat şi funcţional prin intermediul platformei “voluntarI”;
  • 8 consultări de tip focus-group;
  • minim 3 scenarii de politică publică-opţiuni de intervenţie identificate;
  • minim 3 evaluari contrafactuale ale impactului scenariilor estimat realizate;
  • 1 platformă electronică pentru gestionarea voluntarilor pentru situaţii de urgenţă realizată şi testată;

Politica publică propusă şi instrumentele puse la dispoziţie prin platforma electronică interactivă «voluntar inteligent» (voluntarI) dezvoltă şi introduc sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni în domeniul răspunsului la situaţiile de urgenţă.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, care are ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor. Fundația pentru SMURD derulează proiecte destinate construcţiei unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe http://www.fundatiapentrusmurd.ro

Asociaţia Technology and Innovation for Society/ Tehnologie şi Inovare pentru Societate este, conform statutului, o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, înfiinţată în temeiul OG nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul asociaţiei este: stimularea utilizării tehnologiei ȋn guvernare pentru creşterea calităţii serviciilor publice, stimularea spiritului civic, dezvoltarea oamenilor şi a comunităţilor şi creşterea calităţii vieţii. Ne propunem să dezvoltăm soluţii inovative pentru societate. Printre obiectivele statutare ale asociaţiei se numără: Căutarea continuă de oportunităţi pentru voluntari şi studenţi dornici să-şi ofere energia şi compasiunea în lupta cu provocările actuale (18); oferirea de servicii de măsurare a calităţii vieţii populaţiei (24); Realizarea unor asocieri şi a unor cooperări în plan naţional şi internaţional pentru realizarea unor proiecte şi programe în domeniul administraţiei publice (39); Asistenţă umanitară şi asistenţă în regim de urgenţă pentru zonele urbane şi rurale aflate în dificultate (86); Dezvoltarea de instrumente independente de monitorizare si evaluare a politicilor publice (90); Dezvoltarea de mecanisme/instrumente de consolidare a dialogului social şi civic (91); Dezvoltarea de actiuni de formulare si promovare de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern, conform SCAP (92); Dezvoltarea de proceduri, mecanisme pentru susţinerea şi promovarea iniţiativelor de reformă a administraţiei publice şi de interacţiune cu autorităţile (93).

Comunicat-de-presa – Lansare proiect

                                                                             FUNDAȚIA PENTRU SMURD