“Punct de prim ajutor. Fii salvator!” – un program de educare a populației și dotare a spațiilor publice și comerciale cu echipamente avansate de asistență medicală de urgență
București, 13 iunie 2019 – Astăzi, Departamentul pentru Situații de Urgență, cu sprijinul LIDL România și al Fundației pentru SMURD lansează programul național “Punct de prim ajutor. Fii salvator!”, pentru educarea populației în acordarea primului ajutor în situații de urgență și dotarea unor spații publice intens tranzitate cu un tip de echipament extrem de performant, care, prin tehnica avansată folosită, devine un punct de prim ajutor, menit să salveze populația în situații de urgență, până la sosirea echipajelor medicale SMURD sau a Serviciilor de Ambulanță.
Acest punct de prim ajutor are încorporat un defibrilator automatic, pulsoximetru pentru măsurarea pulsului și a saturației de oxigen din sânge, un aparat de electrocardiogramă și o sursă de oxigen. Aparatul, odată ce a fost mutat din locul unde este în mod normal amplasat, apelează automat numărul de urgență 112 pentru a semnala folosirea lui și pentru a pune în legătură persoana care acorda îngrijiri la fața locului cu un medic care o poate ghida. Acest tip de echipament, care poate acorda primul ajutor pacienților cu diferite afecțiuni poate fi utilizat cu minimă pregătire sau pe baza indicațiilor date de aparat sau dispecerat.
Programul național „Punct de prim ajutor. Fii salvator!” presupune dotarea spațiilor publice și comerciale, în total 370 de locații la nivel național. Dintre acestea, 105 echipamente medicale avansate vor fi instalate în locuri publice din București (27), Iași (12), Timișoara (12), Cluj (12), Constanța (12), Oradea (10), Sibiu (10) şi Târgu Mureș (10), restul fiind amplasate în toate magazinele Lidl din România.
Prima etapă în acest demers va începe în noiembrie 2019 prin instalarea a 40 de echipamente medicale în București. Dintre acestea, 27 vor fi distribuite în cele mai aglomerate spații publice, dintre care amintim stații de metrou, gări, dar și alte locații pe care le vom alege în funcție de numărul de intervenții medicale din ultimii ani.
Bugetul total al proiectului este de 5.019.420 LEI. Astfel, din totalul de 370 de echipamente medicale, LIDL România susține dotarea la nivel național cu 340 de defibrilatoare, iar Fundația pentru SMURD va asigura cofinanțarea proiectului prin achiziția a 30 echipamente medicale destinate spațiilor publice.
“Acest proiect este vital pentru dezvoltarea viitoare a sistemului integrat de intervenţie în situaţii de urgenţă. Prin dotarea locurilor publice, dar şi a spaţiilor comerciale cu echipamente avansate de asistenţă medicală de urgenţă, cetaţenii pot sprijini sistemul de urgenţe în locurile foarte aglomerate din oraş, clădirile publice sau unele spaţii comerciale. Pot face aceasta utilizând acest echipament medical avansat, care îi permite cetăţeanului să intervină, fără a exista riscul de a greşi, aflându-se în permanenţă în contact cu dispeceratul de urgenţă şi alertând, încă de la început, echipajele medicale, ce pot oferi suport avansat.
„Prezenţa acestui echipament avansat în locuri aflate la îndemâna populaţiei şi folosit de către oamenii obișnuiţi este foarte importantă, având în vedere că odată cu fiecare minut pierdut șansele de supraviețuire scad cu 10% în cazul neacordării primului ajutor în situaţii de stop cardio-respirator. Apreciem implicarea companiilor private în astfel de demersuri și lunga colaborare cu Lidl România și invităm și alte companii să se alăture demersului nostru de a găsi soluții pentru a salva vieți,” a declarat dr. Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.