07/12/16

(2016-2017) Susţinerea activităţii desfăşurate de voluntarii ISU-SMURD prin dotarea cu echipamente de protecţie individuală

Fundaţia pentru SMURD cu sprijinul Rompetrol KMG a implementat proiectul privind achiziția uniformelor pentru voluntarii ISU-SMURD (peste 750 la nivel național). Aceşti voluntari au un rol semnificativ în asigurarea primului ajutor persoanelor rănite în accidente rutiere.

Voluntari ISU-SMURD

KMG International, prin intermediul companiilor membre Rominserv și Rompetrol Gas, continuă să sprijine în 2016-2017 intervențiile medicale de urgență ale SMURD, la nivel național. Prin intermediul acestui parteneriat, Grupul donează unității de primiri urgențe a Spitalului de Urgență Floreasca un aparat de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO), precum și uniforme pentru voluntarii medicali ai SMURD.

Comunicat: Rompetrol continuă parteneriatul cu Fundația pentru SMURD pentru salvarea de vieți

KMG International, prin intermediul companiilor membre Rominserv și Rompetrol Gas, continuă să sprijine în 2016-2017 intervențiile medicale de urgență ale SMURD, la nivel național. Prin intermediul acestui parteneriat, Grupul donează unității de primiri urgențe a Spitalului de Urgență Floreasca un aparat de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO), precum și uniforme pentru voluntarii medicali ai SMURD.

“Înțelegem nevoile sistemului public de sănătate și credem în datoria noastră socială de a contribui la dezvoltarea țării și de a acorda asistență medicală de calitate pacienților. Această inițiativă vine ca o contiuare a angajamentului pe care ni l-am asumat în 2009, când am lansat un program de granturi pentru proiecte medicale, cu investiții depășind 5 milioane de dolari, precum și a eforturilor noastre de a menține standarde ridicate de sănătate și siguranță pentru angajații noștri” – a declarat Catalin Dumitru, Vicepreședinte Senior al KMGI International.

„Prin intermediul acestui parteneriat responsabil încheiat cu Rompetrol, începând cu anul 2009, am reuşit să susţinem activitatea aero-medicală desfășurată de SMURD, prin Inspectoratul General de Aviație. Vom continua această colaborare pentru a dezvolta proiecte vitale, prin intermediul cărora se asigură un sprijin logistic necesar activităţii desfăşurate de serviciul de urgenţă SMURD pentru a salva pacienții aflați în stare critică, care au nevoie de o intervenție calificată, la cele mai înalte standarde profesionale.” – Dr. Raed Arafat.

Acest parteneriat continuă acordul încheiat în 2009, până în 2015, prin care Rompetrol Rafinare a funizat combustibil pentru elicopterele medicale operate de Inspectoratul pentru Aviație și Serviciul Mobil pentru Urgențe, Resuscitare și Descarcerare (SMURD), facilitând transportul și salvarea vieților a 5.808 persoane rănite și înregistrând 10.347 de ore de zbor.

Echipamentul ECMO care asigură oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană va fi folosit pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, precum și în timpul transportului acestora de către echipajele SMURD. La nivelul țării, există doar câteva aparate ECMO în sistemul de sănătate, prețul unui singur dispozitiv ridicându-se la circa 55.000 de euro. Dispozitivul mobil donat de Rompetrol este primul de acest fel din sistemul național de sănătate, fiind utilizat în transportul de urgență al pacienților.

În același timp, Rompetrol Gas a contribuit la achiziția uniformelor pentru voluntarii medicali (peste 750 la nivel național), ei având un rol semnificativ în asigurarea primului ajutor persoanelor rănite în accidente rutiere.

În acest an, KMG International a achiziționat și donat Institutului Național de Transfuzie Sanguină două frigidere pentru plasmă, care îndeplinesc normele în vigoare și standardele europene impuse, cât și mobilier tehnico-medical pentru laboratoare.

Grupul KMG International a investit peste 8 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare a comunităților la nivel național în ulimii ani, cu un număr total de peste 300.000 de beneficiari. Investițiile în sectorul medical, una dintre direcțiile strategice ale grupului, au vizat reabilitarea secțiilor și dotarea cu echipamente medicale a peste 60 de spitale din țară. În 2013, Spitalul Marie Curie a primit fonduri pentru a implementa – pentru prima dată în România, tehica ECMO (oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană) în cazul pacienților nou-născuți care suferă de probleme cardiace și respiratorii severe și nu reacționează la metodele de reanimare standard.