05/12/22

POCU154880: Prim ajutor – prin non formal spre normal

PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN
Axa prioritară 6 – Educație și competențe
Obiectiv tematic 10: Efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării și al formării profesionale în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții
Prioritatea de investiții 10.i: Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare
Obiectiv specific 6.3: Reducerea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității roma și elevii din mediul rural / comunitățile dezavantajate socio-economic;
Obiectiv specific 6.6: Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul pre-universitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli inclusive
Titlul proiectului: Prim ajutor-prin non formal spre normal
Contract nr POCU/987/6/26/154880 (Cod SMIS 2014+: 154880)

Fundatia pentru SMURD in parteneriat cu Fundatia Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, Scoala gimanziala Barcanesti, Scoala Gimnaziala Boranesti si Scoala Gimnaziala Movilita (scoli din judetul Ialomita)implementeaza timp de 13 luni proiectul “Prim ajutor – prin non formal spre normal”, ID proiect 154880, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014, Axa Prioritara 6 Educatie si competente.

Obiectivul general al proiectului este reducerea si prevenirea abandonului scolar timpuriu si promovarea accesului egal la invatamantul primar si gimnazial de calitate pentru 330 de elevi din zona rurala, din care 36 de etnie roma si 10 cu dizabilitati/ CES prin parcursuri de invatare nonformale in sistem outdoor si programe de perfectionare pentru 39 de cadre didactice.

Grupul tinta al proiectului este format din 39 de cadre didactice si 330 de elevi din cele trei scoli partenere. In urma desfasurarii activitatilor nonformale in sistem outdoor, cei mai buni 45 de elevi vor fi sprijiniti sa devina, la randul lor, instructori de prim ajutor in comunitate (inclusiv pentru colegii lor –peer educator), prin inscrierea ca voluntar al Fundatiei pentru SMURD.

Principalele rezultate planificate sunt:
-39 cadre didactice participate la cursuri creditate de perfectionare in domeniul educatiei non formale si care vor dezvolta materiale de formare in domeniul prim ajutor in sistem non formal si outdoor
-330 de elevi din zona rurala participanti la activitatile de invatare in sistem nonformal si outdoor
– 1 pachet educational inovativ elaborat, verificat si evaluat in domeniul prim ajutor, pregatire pentru situatii de dezastre si activitati outdoor de dezvoltarea abilitati de tip supravietuire
– minim 45 elevi peer educator, inscrisi ca voluntari ai Fundatiei pentru SMURD, premiati
– 30 participanti in taberelor de supravietuire in natura
– o masa rotunda de diseminare la nivel judetean/ regional/ national a pachetului inovativ elaborat

Pentru cei 330 de elevi participanti la proiect, proiectul va duce la:
-cresterea gradului de constientizare asupra beneficiilor participarii la programe de invatare nonformala de tip outdoor pentru reducerea si prevenirea abandonului scolar timpuriu si promovarea accesului egal la invatamantul primar si gimnazial de calitate
-formarea si dezvoltarea de competente transversale, transferabile, in domeniul primului ajutor, pregatire pentru situatii de dezastre si activitati outdoor de dezvoltarea abilitati de tip supravietuire
– posibilitatea contactului direct cu natura – tabara de supravietuire care va fi organizata in proiect va contribui la asimilarea cunostintelor despre protectia mediului, educatie ecologica si dezvoltare durabila;
-participarea la activitati intr-un mediu relaxant, liber, fara constrangerile pe care le impun „cei patru pereti ai unei sali de clasa” cu nenumarate provocari, astfel ca procesul de educare devine puternic, inspirational si de natura sa schimbe comportamente antisociale, sa creeze o relatie puternica intre copii, bazata pe sprijin reciproc, lucru care se va urmari in special prin capacitarea celor 45 de elevi care vor fi sprijiniti sa devina, la randul lor, instructori de prin ajutor in comunitate (inclusiv pentru colegii lor –peer educator), prin inscrierea ca voluntar al Fundatiei pentru SMURD;
– educatia outdoor ofera un climat diferit de invatare ce permite copiilor care in mod uzual intampina dificultati de invatare (cu dizabilitati/CES) si au un nivel scazut de performanta scolara, sa devina motivati, contribuind la includerea acestora in educatie si la reintegrarea lor sociala, reprezentand astfel un element de inovare sociala.

Un beneficiu major in urma implementarii proiectului va fi evident si la nivelul personalului didactic:

– se vor implementa actiuni care sa sustina adecvarea ofertei educationale si formarii profesionale prin cursurile de perfectionare si instruire realizate de specialistii in activitati nonformale din domeniul prim ajutor, pregatire pentru situatii de dezastre si activitati outdoor de dezvoltarea abilitati de tip supravietuire prin proiect
-vor fi implementate la nivel local (si diseminate ulterior la nivel judetean) modalitati inovatoare, pilotate in cadrul proiectului, de stimulare si mentinere a interesului elevilor pentru dobandirea de competente transversale prin activitati nonformale in sistem outdoor;
-se va urmari cresterea calitatii procesului didactic si educational orientat pe nevoile elevilor -imbunatatirea relatiei dintre personalul didactic si elevi
-obtinerea de abilitati si competente in domeniul prim ajutor, pregatire pentru situatii de dezastre si activitati outdoor de dezvoltarea abilitati de tip supravietuire, ne asteptam sa duca la dezvoltarea competentelor in lucrul cu elevii aflati in risc de parasire timpurie a scolii si provocarile asociate acesteia, modalitati de aducere in scoala a copiilor, abordarile multidisciplinare, crearea unui mediu pozitiv de invatare, metode de lucru pentru copiii cu probleme de comportament, sprijinirea diversitatii si tolerantei in cadrul scolii, care le vor permite
continuarea acestor procese educationale de calitate si in anii viitori, cu noi generatii de elevi, in vederea dezvoltarii unei scoli incluzive.

Toate aceste beneficii obtinute ca urmare a implementarii proiectului pentru elevii si personalul didactic se vor concretiza intr-o reducere si prevenire a abandonului scolar timpuriu si in promovarea accesului egal la invatamantul primar si gimnazial de calitate prin invatarea nonformala in sistem outdoor atat la nivel judetean (in cele 3 scoli din judetul Ialomita) cat si la nivel national, prin pachetul educational inovativ care va fi elaborat si puse la dispozitie gratuit pe pagina web/ de facebook a proiectului si va fi diseminat prin masa rotunda la
nivel local si judetean ce va fi organizata la finalul proiectului.

Bugetul proiectului: Valoarea proiectului este de 1,727,171.32 (valoarea totală) din care: 1,719,364 lei finanţarea nerambursabilă si 7807,32 lei cofinanțare.

Durata de implementare: 13 luni

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Date de Contact:pocu154880@fundatiapentrusmurd.ro
Fundatia pentru SMURD
Manager de proiect: Dr Ioana Dărămuș