09/24/12

Noua Unitate de Primire Urgente Targu Mures

Noua Unitate pentru Primiri Urgente de la Targu Mures – un proiect pentru comunitate sustinut de E.ON Romania si Fundatia pentru SMURD.

imagine-upu-mures

E.ON Romania continua sustinerea financiara acordata domeniului sanatatii prin intermediul celui mai nou proiect destinat comunitatii din judetul Mures: Unitatea de Primiri Urgente – UPU din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures, care a devenit functionala din aceasta saptamana.

Astfel, in urma contributiei E.ON Romania, unitatea recent inaugurata a fost dotata cu mobilier modern care, alaturi de aparatura medicala performanta,  permite desfasurarea actului medical la nivelul standardelor europene.

Decernare placheta F.Hajdinjak - Arafat

„Unitatea pentru Primiri Urgente de la Targu Mures este un proiect de anvergura pe care l-am gandit de multa vreme. Implicarea E.ON Romania in acest proiect si, in general, in marile noastre proiecte , a devenit o constanta. Apreciem in mod deosebit aceasta deschidere care ne ajuta sa devenim mai performanti in ceea ce facem”, a declarat fondatorul SMURD, Dr. Raed Arafat, Subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Noua UPU a fost amenajata la parterul cladirii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures pe o suprafata de 2.500 mp – fata de numai circa 400 mp cat a ocupat pana de curand – si dispune, printre altele, de un computer tomograf propriu.

Proiectul are o valoare totala de circa trei milioane de euro si a fost finantat printr-un imprumut acordat de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si din fonduri guvernamentale, la care s-au adaugat contributii private, cea mai importanta dintre acestea fiind a companiei E.ON Romania. Investitia de la Targu-Mures face parte dintr-un program national de modernizare a Unitatilor de Primire Urgente, in cadrul caruia, pana la sfarsitul acestui an, va fi finalizata si UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.

imagine-upu-mures-pediatrie

„Sanatatea este un aspect esential al calitatii vietii noastre. De aceea, E.ON Romania, ca membru activ si responsabil  in  comunitate, investeste in proiecte din domeniul medical, sustinand in mod special Serviciul Mobil pentru Urgente si Descarcerare  – SMURD. Ne dorim ca, urmare a contributiei E.ON la dotarea Unitatii pentru Primiri Urgente precum si a eforturilor personalului acesteia, comunitatea din zona sa resimta beneficiile unor servicii medicale de calitate”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General al E.ON Romania.

E.ON Romania fost una dintre primele companii private care au sustinut in mod direct activitatea SMURD, in urma cu sase ani, imediat dupa intrarea pe piata romaneasca de energie, atunci fiind puse bazele unui parteneriat strategic .

Sprijinul acordat SMURD de catre E.ON Romania in tot acest timp se apropie de o jumatate de milion de euro, finantare care a fost destinata sustinerii unor proiecte importante, intre care: dotarea bazei aeriene SMURD, organizarea de cursuri pentru formarea salvatorilor si asistentei medicale de urgenta, achizitionarea de echipamente si sustinerea campaniei de promovare a serviciilor medicale de urgenta.