20/07/16

Anunt recrutare coordonator voluntari

Fundaţia pentru SMURD recrutează!

Căutăm coleg/colegă care să se alăture echipei Fundaţiei pentru SMURD și care împreună cu noi să se implice în mod activ în dezvoltarea de proiecte de voluntariat în România. Dacă îţi doreşti să dezvolţi iniţiative de voluntariat, din poziţia de coordonator voluntari, te invităm să afli mai multe despre ceea ce ne dorim de la noul nostru Coordonator de voluntari. Activitatea echipei la care vrei să te alături se desfășoară în general în București, iar jobul este unul part-time (4h/zi).
Principalele responsabilităţi:

  • Administrează baza de date a voluntarilor implicaţi în activităţile Fundaţiei;
  • Recrutează personalul voluntar pe baza unui interviu şi a fişei voluntarului în funcţie de proiectele aflate în desfășurare;
  • Inițiază şi desfăşoară proiecte de recrutare a voluntarilor;
  • Responsabil de informarea inițiala şi instruirea voluntarului;
  • Oferă în mod necondiţionat şi continuu sprijin voluntarilor, asigurând buna comunicare şi informare cu privire la activitatea desfăşurată de aceştia;
  • Programează şi supraveghează activitățile în care sunt implicați voluntarii;
  • Întocmește şi transmite rapoarte periodice de activitate şi, la solicitare, pune la dispoziția Consiliului director statistici privind implicarea şi eficienţa voluntarilor;
  • Stabilește contacte şi colaborează cu alte organizații ce desfăşoară activităţi de voluntariat.
  • Diverse implicări active în cadrul proiectelor Fundaţiei, trasate de comun acord cu responsabilul de proiect, respectiv directorul executiv.

Căutăm un coleg/colegă care să aibă fie/aibă:

  • Ambițios(ă), energic(ă) și determinat(ă), cu dorința de a face o diferența;
  • Absolvent(ă) de studii superioare;
  • Experiență într-o poziție similară (preferabil cu specific în ONG) de minim 2 ani;
  • Experiență în utilizarea calculatorului (Word, Excel, Power Point);
  • Atenție distributivă, capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan;
  • Capacitatea de a prioritiza sarcinile și de a respecta termenele limită;
  • Capacitatea de a lucra sub presiune și de a găsi soluții provocărilor apărute;
  • Persoană pro-activă, cu inițiativă, dinamică, orientată pe rezultate, cu abilități organizatorice;
  • Buna cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit);
  • Aptitudini avansate de comunicare orala şi scrisă;
  • Spirit organizatoric, de echipă şi practic, bine dezvoltate;
  • Experienţa în ONG şi voluntariatul constituie un avantaj.

Fundaţia pentru SMURD pune la dispoziție:

  • Oportunitatea de a contribui la activități umanitare în România;
  • Mediu de lucru atractiv, echipă tânără și dinamică;
  • Sarcini diverse și stilul de lucru independent;
  • Salariu aliniat la oferta din sectorul neguvernamental;
  • Telefon, laptop și acces la Internet;
  • Posibilitatea de a lucra într-o echipă a cărei viziune este aceea că voluntariatul este o mișcare acceptată, susținută și recunoscută pentru contribuția sa la dezvoltarea, coeziunea, incluziunea și solidaritatea socială în România.
  • Posibilitatea de formare și instruire;

Dacă te regăsești în cele de mai sus și te tentează să te alături nouă, te invităm să trimiți un CV însoțit de o scrisoare de motivație (aceasta reprezintă un document separat, anexat) până la data 31 iulie, ora 23.59, pe adresa de mail office@fundatiapentrusmurd.ro. Vă rugăm să menționați în subiectul mesajului: Angajare Coordonator voluntari.