26/01/10

(2009) Achizitionarea simulatorului avansat de pacient „Sim-Man“, cu modul de trauma, pentru dotarea UPU-SMURD Bucuresti.

Descriere: Simulatorul universal pacient va contribui la imbunatatirea activitatii de instruire a medicilor rezidenti, specialisti, a medicilor primari, precum si a participantilor la activitatile de instruire organizate de Departamentul UPU-SMURD.

 

De asemenea isi dovedeste utilitatea si la sustinerea examenelor de medic specialist, a examenelor de competenta si a examenelor de primariat.

Imagine instruire SimMan

Avantaje: Avand in vedere ca Departamentul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti este Centrul de formare in rezidentiat pentru medicina de urgenta si, totodata, la nivel national, reprezinta Centrul de pregatire pentru urgenta spitaliceasca, desfasurarea unei activitati de instruire intr-un mod cat mai eficient este absolut necesara. In ceea ce priveste sustinerea acestui proiect, un motiv in plus este reprezentat de faptul ca, pana in acest moment, nu exista, in dotarea Departamentului UPU-SMURD Bucuresti, un simulator de pacient cu modul de trauma, menit sa ofere un model de instruire adecvat, necesar imbunatatirii nivelului de pregatire a personalului medical.

 

Imagine instruire SimMan

Obiective: Acest centru mobil de instruire ofera urmatoarele avantaje:

  • Desfasurarea in bune conditii a examenelor de medic specialist, medic primar si de competenta
  • Imbunatatirea activitatii de pregatire organizate de UPU-SMURD
  • Cresterea calitatii actului medical

Obiectiv general: Cresterea eficientei activitatii de instruire, a simularilor si a exercitiilor teoretice desfasurate in cadrul Centrului de pregatire pentru urgenta spitaliceasca.

 

Imagine instruire SimMan

In urma desfasurarii unei negocieri directe, cu o companie ce a mai furnizat simulatoare universale de pacient „SimMan” centrelor SMURD Bihor, Mures sau Cluj, in conditii foarte avantajoase si la un pret mult mai redus decat cel al pietei, a fost obtinuta o reducere de 12% din pretul existent in oferta initiala.

SUMA NECESARA PROIECTULUI: 230435,90 RON