05/07/18

(2018) Proiect extindere intervenţie paramedici SMURD cu ajutorul motocicletelor complet echipate în Timişoara şi Iaşi

Motociclete SMURD – Iaşi, 3 august 2018

Moto SMURD Iasi

Motociclete SMURD intervin în Iaşi pentru acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă, cu sprijinul financiar LIDL România

Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul financiar al LIDL Romania a finalizat achiziția şi dotarea completă a 2 motociclete de intervenție urbană şi procesul de instruire specifică, respectiv echiparea cu seturi complete de echipamente de protecţie moto, tip vară/iarnă a 10 paramedici SMURD. Toate acestea sunt destinate îmbunătăţirii activităţii de intervenţie, tip SMURD, desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi. De asemenea, paramedicii SMURD au urmat cursuri de perfecţionare pentru conducerea motocicletelor în condiţiile periculoase, specifice activităţii de salvare de vieţi omeneşti.

Acest proiect a fost implementat iniţial în Bucureşti, unde timpul foarte scurt de răspuns al motocicletelor SMURD la intervenție, de doar 3 – 5 minute în medie, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe, dovedindu-și eficiența prin numărul de intervenții, și anume, peste 4000 de acțiuni doar în 2016 și 2017. În cursul anului trecut, proiectul a continuat, și patru motociclete SMURD au ajuns la Cluj și Constanța, în cele două orașe paramedicii motocicliști intervenind la peste 200 de cazuri. Existența unei flote de motociclete SMURD va face posibilă executarea de misiuni de intervenție, cu plecare promptă la solicitări și cu costuri minime, având în vedere consumul scăzut de carburant.

Cele două motociclete, ce vor intra în dotarea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, sunt echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență şi alte echipamente specifice. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Sprijinul financiar al LIDL Romania, pentru realizarea proiectului in Iaşi este de 287,500 RON.

Fundatia pentru SMURD a oferit sprijin logistic si a sustinut financiar implementarea proiectului, cu suma de 16,600 RON.

“Ne mândrim cu faptul că Lidl este o companie responsabilă în toate domeniile noastre de activitate și că reușim să contribuim astfel la un viitor mai bun. Dezvoltăm în mod constant proiecte ce propun soluții pentru diferitele nevoi ale comunității, iar parteneriatul dintre Lidl si SMURD este unul care salvează vieți – în adevăratul sens al cuvântului. Ne bucurăm că, prin această donație, putem sprijini activitatea echipajelor de intervenție. Iași este al cincilea oraș din România în care Lidl a donat motociclete către ISU și ne dorim să ne putem extinde contribuția către cât mai multe regiuni ale țării. ” a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR în cadrul LIDL România.

“Ne bucurăm să ne aflăm astăzi la Iași unde acest proiect își va arăta eficiența intervenind în situații de urgență, iar prin simplul fapt că, în acest moment, motocicletele SMURD intervin în toate orașele, capitale de regiuni, acest proiect devine unul de eficiență națională. Nu ne oprim aici și vom continua cu sprijinul partenerilor noștri, Lidl România și Fundația pentru SMURD, să dezvoltăm conceptul de intervenție rapidă și răspuns promt oferit de către aceste motociclete, în cât mai multe orașe, în special în cele care cunosc expansiunea timpurilor.” a declarat dr. Raed Arafat.

“Având în vedere că prioritatea noastră rămâne creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, începând de astăzi, două motocicletele de interventie urbana SMURD vor deservi municipiul Iași. Destinate primei intervenții medicale și dotate cu echipamente necesare acordării primului ajutor calificat, acestea vor asigura optimizarea răspunsului la solicitările celor aflați in nevoie.  Salut sprijinul acordat de partenerii noștri care au crezut în beneficiile și necesitatea  acestui proiect și le mulțumesc pentru  susținererea acțiunilor derulate în sprijinul semenilor.” a declarat dl. General de brigadă Dan-Paul IAMANDI, inspector general, IGSU.

 

Motociclete SMURD – Timişoara, 5 iulie 2018

 

moto SMURD Timis

Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul financiar al LIDL Romania a finalizat achiziția şi dotarea completă a 2 motociclete de intervenție urbană şi procesul de instruire specifică, respectiv echiparea cu seturi complete de echipamente de protecţie moto, tip vară/iarnă a 12 paramedici SMURD. Toate acestea sunt destinate îmbunătăţirii activităţii de intervenţie, tip SMURD, desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiș. De asemenea, paramedicii SMURD au urmat cursuri de perfecţionare pentru conducerea motocicletelor în condiţiile periculoase, specifice activităţii de salvare de vieţi omeneşti.

Acest proiect a fost implementat iniţial în Bucureşti, unde timpul foarte scurt de răspuns al motocicletelor SMURD la intervenție, de doar 3 – 5 minute în medie, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe, dovedindu-și eficiența prin numărul de intervenții, și anume, peste 4000 de acțiuni doar în 2016 și 2017. În cursul anului trecut, proiectul a continuat, și patru motociclete SMURD au ajuns la Cluj și Constanța, în cele două orașe paramedicii motocicliști intervenind la peste 200 de cazuri. Existența unei flote de motociclete SMURD va face posibilă executarea de misiuni de intervenție, cu plecare rapidă la solicitări și cu costuri minime, având în vedere consumul scăzut de carburant.

Cele două motociclete, ce vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiș, sunt echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență şi alte echipamente specifice. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Sprijinul financiar al LIDL Romania, pentru realizarea proiectului in Timisoara este de 287,500 RON.

Fundatia pentru SMURD a oferit sprijin logistic si a sustinut financiar implementarea proiectului in Timisoara, cu suma de 16,600 RON.

Sprijinim de mai bine de trei ani demersurile Fundației pentru SMURD, care, datorită motocicletelor de intervenție rapidă, a reușit să salveze mii de vieți în tot acest timp, în ciuda traficului din ce în ce mai îngreunat. După București și Ilfov în 2015, Lidl a donat anul trecut câte două motociclete complet echipate către ISU Cluj-Napoca și ISU Constanța, iar anul acesta ne bucurăm să ne putem extinde contribuția și către noi aglomerări urbane. Începem astăzi cu Timișoara, vom continua cu Iași și ne dorim să sprijinim în cât mai multe regiuni ale țării eroii care fac parte din echipajele SMURD,” a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR în cadrul LIDL România.

“ Trei ani de când acest proiect își demonstrează eficiența, iar când fac această afirmație, mă rezum la cifra intervențiilor comune: peste 4000 de acțiuni venite în sprijinul populației. București, Cluj, Constanța și, de azi, Timișoara nu sunt orașe alese întâmplător pentru a aloca aceste motociclete SMURD. Sunt orașe cu o expansiune rapidă, cu o societate permanent în evoluție, dar cu și nevoi ale populației din ce în ce mai multe. În aceste condiții, sistemul de urgență trebuie să-și arate flexibilitatea, capacitatea de a se alinia la toate aceste schimbări ale vremurilor. Iar motocicletele SMURD fac posibile intervenții rapide în sprijinul populației, cu un timp de reacție prompt și costuri minime. Mulțumesc pe această cale partenerilor noștri, Lidl România, pentru încrederea pe care ne-o acordă în continuare în dezvoltarea proiectului și mai ales pentru sprijinul financiar, fără de care astăzi nu puteam vorbi de motocicletele de intervenție urbană” a declarat dr. Raed Arafat.

“Reacţia într-o situaţie de urgenţă este esenţială. Luptele contracronometru purtate de pompierii salvatori fac de fiecare dată diferenţa între viaţă şi moarte.

Începând de astăzi, dotarea echipajelor operative timişorene va fi completată cu 2 motociclete SMURD destinate intervenţiilor urbane, care să răspundă urgenţelor medicale,  în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici costuri. Dotate cu dispozitive medicale necesare acordării rapide a primului ajutor şi paramedici  care au urmat cursuri de conducere defensivă, motocicletele SMURD vor acoperi în mod eficient solicitările venite din partea cetăţenilor.

Adresez mulţumiri Fundaţiei pentru SMURD şi Lidl România care au înţeles beneficiile şi importanţa acestui serviciu pentru comunitate, atât de necesar în optimizarea timpului de răspuns în misiunile de salvare a semenilor noştri” a declarat inspectorul general al IGSU.

Informații background

Despre IGSU/DSU/ISU: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne. La nivel naţional, I.G.S.U. coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte.

Despre SMURD: Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este un serviciu public integrat, fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul SMURD lucrează trei categorii de angajaţi, respectiv: personal medical angajat al spitalelor pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi salvare aeriană; pompieri/paramedici, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerul Afacerilor Interne; piloţi – angajaţi ai Unității Speciale de Aviaţie,  Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul echipajelor de salvare aero-medicală.

Despre LIDL România: Lidl este un smart discounter cu aproximativ 260.000 de angajați, dintre care 5.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine și 4 centre logistice. Misiunea Lidl în România este aceea de a le oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și în același timp de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul celor 5 piloni centrali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Despre Fundaţia pentru SMURD: Fundația pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, care are ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.

Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens