11/25/11

Comunicat privind cea de a o suta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 24 noiembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 100-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

Misiunea a avut ca scop transferul unei paciente în vârstă de 16 ani, aflată în stop cardio-respirator resuscitat, de la Satu-Mare la Cluj-Napoca.

Pacienta a fost transportată de urgență de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Pediatrie din Satu-Mare, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca. Diagnosticul medicilor care au recomandat transferul la Cluj a fost stop cardio-respirator resuscitat.

A fost aleasă varianta transferului cu avionul pus la dispoziția SMURD deoarece elicopterul SMURD nu putea efectua zborul din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei “2% pentru SMURD”, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.

Fundația pentru SMURD

25 noiembrie 2011