Comunicat privind cea de a o sută sasea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD
Pe 2 decembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 106-a misiune umanitară prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.
Misiunea a avut ca scop transferul unui pacient, copil, în vârstă de o lună, cu o malformație cardiacă persistentă, de la Craiova la Targu-Mureș.
Pacientul a fost transportat de urgență de la Craiova la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș. Copilul fusese diagnosticat cu malformație cardiacă persistentă de canal arterial, hipoplazie trunchi arteră pulmonară. A fost solicitat transferul de urgență la Târgu-Mureș pentru acordarea unui tratament de specialitate.
A fost aleasă varianta transferului cu avionul pus la dispoziția SMURD deoarece condițiile meteo erau improprii trasferului cu elicopterul SMURD.
Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei “2% pentru SMURD”, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.
Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.
Fundația pentru SMURD
2 decembrie 2011