03/31/10

Comunicat privind cea de a cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD

Misiunea cu numarul 5 de salvare aeromedicala cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD prin proiectul initiat de Fundatia pentru SMURD are loc astazi, 31 martie 2010.

O pacientă cu varsta de 55 ani, victima a unui accident de circulatie, ce prezenta un traumatism vertebral toracal, fractura vertebrelor T11-T12 si compresie medulara a fost transferata de la Spitalul Judetean de Urgente Baia Mare la Spitalul Clinic de Urgente „Prof. Dr. Bagdasar-Arseni”.

Avand in vedere distanta foarte mare si condițiile meteo nefavorabile de pe traseu a fost aleasa utilizarea avionului sanitar.

Misiunea are un caracter umanitar si de aceea costurile acestui transfer vor fi acoperite din fondurile campaniei 2% pentru SMURD, derulate in anul 2009 de catre Fundatia pentru SMURD si alocate acestui proiect.

Fundatia pentru SMURD

31 Martie 2010