11/30/17

(2017) Îmbunătăţirea activităţii UPU-SMURD şi ATI din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă prin dotarea cu un aparat de asistare cardiacă şi pulmonară

Sorry, this entry is only available in Română.

Fundaţia pentru SMURD alături de Departamentul UPU-SMURD Bucureşti şi Secţia de Anestezie Terapie Intensivă, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti “Floreasca”, cu sprijinul financiar al Rompetrol KMG a implementat proiectul de dotare cu un echipament de asistare cardiacă şi pulmonară.

Echipamentul ECMO care asigură oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană va fi folosit pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, precum și în timpul transportului acestora de către echipajele SMURD

Proiect susţinut financiar de Rompetrol KMG

Comunicat de presă

KMG International, prin compania membră Rominserv, va achiziționa un aparat portabil de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO) și il va dona către Serviciul de Urgență și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Echipamentul medical va fi folosit pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, dar și în cazul transportului lor de către echipajele SMURD.

“În contextul evenimentului recent de pe platforma Petromidia, în care am pierdut un coleg și avem alți 3 răniți în spital sub supravegherea cadrelor medicale, înțelegem nevoile sistemului public de sănătate și credem că este și de datoria noastră să contribuim la dezvoltarea acestuia, pentru a salva cât mai multe vieți. Inițiativa aceasta vine în completarea logistică și funcțională a Spitalului de Urgență Floreasca pentru îngrijirea bolnavilor din secția de ATI cu afecțiuni severe”, a declarat Azamat Zhangulov, Vicepreședinte Senior, KMG International.

Oxigenarea extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO) este o procedură utilizată în secțiile ATI ale spitalelor, în cazurile de insuficiență cardiacă sau insuficiență respiratorie. ECMO se utilizează când organismul pacientului nu mai poate susține singur oxigenarea sângelui, vitală pentru supraviețuire și refacere, dar și în timpul intervențiilor chirurgicale complicate, pe cord și plămâni.

În Romania, mai sunt doar câteva aparate ECMO, costul unuia fiind de aproximativ 55,000 euro. Aparatul donat de Rompetrol va fi primul de tip portabil din sistemul național de sănătate, putând fi utilizat de acum înainte și în transporturile de urgență.

Grupul KMG International a investit în ultimii ani peste de 8 milioane USD în proiecte de dezvoltare comunitară în țară, ajungând la 300.000 de beneficiari direcți. Investițiile în sectorul de sănătate, una din direcțiile strategice ale Grupului, au vizat reabilitări de secții și dotarea cu aparatură medicală în peste 60 de unități medicale la nivel național.

În 2013, Spitalul Maria S. Curie, a primit finanțare pentru implementarea – în premiera în România – a tehnicii medicale ECMO (oxigenare extracorporala cu utilizarea unui oxigenator cu membrana), ce se adresa pacienților neonatali cu afecțiuni severe respiratorii și cardiace care nu răspund la mijloacele de reanimare uzuale.

De asemenea, KMG International a achiziționat și donat Institutului Național de Transfuzie Sanguină București 2 frigidere pentru plasma care îndeplinesc normele în vigoare și standardele europene impuse, cât și mobilier tehnico-medical pentru laboratoare.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice

KMG International