Comunicat privind cea de a nouăzeci și opta misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD
Pe 17 noiembrie 2011 a fost îndeplinită cea dea a 98-a misiune umanitara prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.
În cadrul acestei misiuni au fost transportați de la Cluj la București doi pacienți: un nou-născut, în vârstă de 4 luni, în stare foarte gravă și un bărbat, în vârstă de 57 de ani, victimă a unui accident rutier.
Nou-născutul prezenta arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului, inclusiv arsuri ale căilor resiratorii. Pacientul a fost transportat la București pentru a fi internat la Spitalul de Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.
Cel de al doilea pacient, victimă a unui accident rutier, a fost diagnosticat cu multiple fracturi și traumatisme, starea acestuia necesitând investigații amănunțite. Pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.
Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei “2% pentru SMURD” derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.
Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.
Fundația pentru SMURD
17 noiembrie 2011