11/15/11

Comunicat privind cea de a nouăzeci și cincea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Luni, 14 noiembrie 2011 a fost realizata o noua misiune umanitara prin proiectul privind inchirierea avionului sanitar destinat SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.

Scopul misiunii a fost transportarea de la Baia Mare la București a unui pacient, bărbat, în vârstă de 23 ani, aflat în stare critică.

Acesta a fost internat la Spitalul de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatoie și Arsuri din capitală cu arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40 la sută din suprafața corporală, dobândite prin expunere directă la flacără. Au fost afectate membrele superioare, cele inferioare, precum și fața pacientului.

Misiunea a avut un caracter umanitar si de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD derulate in anul 2010 de catre Fundatia pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presa privind misiunile umanitare intreprinse pana acum deschideti AICI.

Fundația pentru SMURD

15 noiembrie 2011