Comunicat privind cea de a saptezeci si treia misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispozitia SMURD
O noua misiune umanitara de salvare a fost intreprinsa prin proiectul privind avionul sanitar SMURD, initiat de Fundatia pentru SMURD.
La data de 5 iulie 2011, un pacient cu varsta de 72 de ani, cu diagnosticul de pseudoanevrism femural drept, boala ocluziva aorto-iliaca membru inferior drept, operata in 2001, by-pass ilio-femuro-popliteu drept, hipertensiune arteriala, boala cardiaca ischemica, dislipidemie, a fost transportat pentru o interventie chirurgicala vasculara de urgenta, de la Craiova la I.C.C. Iliescu Bucuresti.
A fost aleasa solutia avionului sanitar destinat SMURD, datorita necesitatii transferului in regim de urgenta a pacientului si a conditiilor de noapte ce faceau imposibila utilizarea elicopterului.
Deoarece misiunea a avut un caracter umanitar, toate costurile de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD, derulate in anul 2010 de catre Fundatia pentru SMURD si alocate acestui proiect.
Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presa privind misiunile umanitare intreprinse pana acum, deschideti AICI.
Fundatia pentru SMURD
6 Iulie 2011