12/28/11

(2011) Dotarea ambulantelor din cadrul SMURD Bistrita cu tuburi de oxigen medical si reductoare de rezerva

Descriere: SMURD Bistrita are in componenta patru echipaje SMURD dintre care trei de prim-ajutor calificat si un echipaj de terapie intensiva. Aceste echipaje sunt dispuse in diverse localitati de pe raza judetului, la distante apreciabile fata de municipiul Bistrita. In conformitate cu cele transmise in cererea de finantare, singura localitate unde se pot incarca tuburi de oxigen este Bistrita si de aceea este necesara dotarea acestor echipaje cu tuburi suplimentare de oxigen.

Totodata, pentru a corespunde cerintelor din Planul Rosu, ISU Bistrita a prevazut infiintarea unei autospeciale de suport logistic, echipata cu materiale de la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita. Avand in vedere ca, in situatii de urgenta, UPU-SMURD Bistrita nu poate disloca tuburi de oxigen, s-a impus dotarea si acestei autospeciale cu butelii de oxigen, pentru a fi folosite in cadrul Planului Rosu.

Obiective: Evitarea timpilor de inactivitate a ambulantelor datorita alimentarii cu oxigen a recipientelor aflate in dotarea echipajelor de prim-ajutor cat si remedierea rapida a unor defectiuni aparute la reductoarele de distribuire din autospeciala.

Proiectul are in vedere suplimentarea dotării ambulanțelor din cadrul SMURD Bistrița Năsăud cu tuburi de oxigen necesare desfăşurarii în condiții normale a activității de intervenție.

Buget: 9.581,10 lei