12/19/11

Comunicat privind cea de a o sută doisprezecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 17 decembrie 2011 s-a desfășurat cea de a 112-a misiune întreprinsă prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 73 de ani, a fost transferat în stare gravă de la Sibiu la Tîrgu-Mureș.

Acesta suferise un stop cardio respirator, fiind diagnosticat, de asemenea, cu fibrilație ventriculară și infarct miocardic acut. Bărbatul a fost resuscitat după care medicii au solicitat transferul său la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, pentru a beneficia de tratament de specialitate.

A fost aleasă soluția avionului sanitar din cauza condițiilor meteo care nu au permis elicopterului SMURD să efectueze zborul dar și a faptului că transferul s-a executat pe timp de noapte.

Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.

Fundația pentru SMURD

17 decembrie 2011