01/03/12

Comunicat privind cea de a o sută șaisprezecea misiune de salvare cu avionul sanitar pus la dispoziția SMURD

Pe 01 ianuarie 2012 s-a desfășurat cea de a 116-a misiune întreprinsă prin proiectul privind închirierea avionului sanitar destinat SMURD, inițiat de Fundația pentru SMURD. Aceasta a fost prima misiune din noul an.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a fost transferat în stare gravă de la Bacău la București.

Acesta, un sportiv de performanță, a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă și miocardită virală acută. A fost transferat de la Bacău, la Spitalul Matei Balș din București pentru investigații și tratament de specialitate.

A fost aleasă soluția avionului sanitar din cauza distanței prea mari, care făcea ineficientă utilizarea elicopterului SMURD (plecat, de altfel, într-o altă misiune) dar și din cauza stării grave în care se afla pacientul.

Misiunea a avut un caracter umanitar și de aceea costurile integrale de transport au fost suportate din fondurile campaniei 2% pentru SMURD, derulată în anul 2010 de către Fundația pentru SMURD.

Pentru a vizualiza celelalte comunicate de presă privind misiunile umanitare întreprinse până acum deschideți AICI.

Fundația pentru SMURD

01 ianuarie 2012