26/08/15

(2017-2018) Sprijinirea activităţii voluntarilor SMURD prin realizarea unei aplicaţii mobile

Fundaţia pentru SMURD, cu susţinerea Fundaţiei Vodafone România, desfăşoară un proiect de realizare a unei aplicaţii mobile, integrată în dispeceratul de urgenţă integrat 112, destinată susţinerii activităţii voluntarilor SMURD în situaţii de urgenţă. Aplicatia mobilă va fi instalata pe telefoanele voluntarilor SMURD, care vor putea sa intervină imediat dacă sunt în zona unde are loc un accident şi să comunice cu personalul SMURD până când aceştia ajung la victimă.

aplicatie_voluntari_1

Proiectul vine în sprijinul reducerii timpul de intervenţie și pune la dispoziţia voluntarilor medicali SMURD din București, Sibiu, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș (în cadrul proiectului pilot), o aplicație mobilă instalată pe smartphone, prin intermediul căreia sunt anunțați de dispecerat și pot interveni rapid, oferind ajutor chiar înainte ca ambulanța să ajungă la locul accidentului.

Aplicația instalată pe smarphone-ul voluntarului îi permite acestuia să trimită atât materiale de tip text, sub formă de raport, cât și materiale de tip imagine sau video.